Golirea oceanului cu linguriţa nu e un mit! Cum se scoate apa dintr-o groapă din inima Galaţiului. VIDEO
Foto: captură-video

Golirea oceanului cu linguriţa nu e un mit! Cum se scoate apa dintr-o groapă din inima Galaţiului. VIDEO
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Scene demne de seria ”Dorel loveşte din nou” s-au petrecut în Galaţi, zilele trecute, în zona unde muncitorii de la Ecosal execută o lucrare de reparaţii la o parcare din Ţiglina 1. Din cauza ploii, într-o groapă din asfaltul unde se făceau lucrările s-a acumulat apă, iar câţiva muncitori au găsit o metodă inedită de a-şi elibera frontul de lucru. Au pus mâna pe lopeţi şi au început să scoată apa pe care au pus-o într-o roabă, pe care au golit-o câţiva metri mai încolo, pe o alee. De ce s-a recurs ca această cel puţin ciudată manevră?

„Dirigintele de şantier a explicat că acolo era o groapă adâncă de circa 20 de centimetri şi nu există un utilaj special, gen vidanjă, cu care să se facă astfel de operaţiuni, iar în aceste condiţii se apelează şi la metode mai rudimentare”, ne-a explicat Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Şantierul pe care, la nevoie, aşa cum reiese din imagini, se lucrează şi după inspiaţia de moment şi cu ce pică la îndemână, a fost deschis în scopul reabilitării infrastructurii rutiere, a parcărilor şi trotuarelor din zona strada Saturn, Colegiul Naţional „Al. Ioan Cuza”, blocurile C5, C6, B4 Şi blocul PS10B. Proiectul prevede inclusiv crearea a 84 de locuri de parcare asfaltate pe amplasamentele fostelor garaje, demolate, reabilitarea unei suprafeţe carosabile pe o suprafaţă de 1.800 metri pătraţi şi a 750 de metri pătraţi de trotuar.

Video, amator

Citit 4994 ori Ultima modificare Luni, 26 Noiembrie 2018 03:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.