Evaluaţi acest articol
(17 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Este unul dintre cei mai iubiţi profi de la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" din Galaţi, iar de două luni este cel care îi ghidează pe studenţii din anul I la Filosofie în tainele Logicii generale şi ale Hermeneuticii filosofice. Profesorul Doru Căstăian este cadru didactic asociat la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie şi spune că a preda la facultate este interesant şi provocator.

"Mă bucură și mă flatează colaborarea cu mediul universitar. Invitația de a preda a venit oarecum firesc, după o serie de proiecte comune: am ţinut conferinţe de mai multe ori şi înainte de a exista această colaborare formală, plus că am participat la tot soiul de evenimente mai puţin formale (lansări de carte, dezbateri, întâlniri)", a explicat Doru Căstăian.
Despre studenţii săi, profesorul are numai cuvinte de laudă. "Grupul admişilor la filosofie este eterogen. Există studenţi foarte tineri, absolvenţi de liceu, dar există şi oameni maturi, cu familii, care doresc să ştie mai multe despre lume şi viaţă. Mă bucură faptul că sunt foarte curioşi, aplicaţi, citesc mult. Practic, a preda la facultate e mai uşor ca în preuniversitar: partea teatrală a pedagogiei, necesară captării atenţiei, se reduce la nivel superior şi lasă loc ideilor şi dezbaterilor serioase", explică Doru Căstăian.

Cafeneaua filosofică, un proiect al Facultăţii de Istorie

Doru Căstăian este şi unul dintre iniţiatorii Cafenelei filosofice, de la 55 Pub, un proiect inedit şi unic în Galaţi, prin care cadrele didactice doresc să scoată filosofia în stradă. "Ne-am inspirat de la colegii din Bucureşti, în încercarea de a aduce, cumva, conceptul academic de filosofie în agora, în spaţiul public, către oamenii care nu au o pregătire academică în domeniu. Sunt voci care spun că filosofia ar trebui să se reinventeze, pentru că ea a ajuns cumva la capătul parcursului strict academic şi, dacă vom continua să schimbăm între noi articole ISI şi să ne felicităm, vom deveni completamente irelevanţi. Aşa că am făcut o listă cu subiecte de discuţie şi am spart gheaţa la prima ediţie cu un dialog despre Postadevăr. Formatul e provocator: pe de o parte încercăm să creăm un mediu relaxat, în care să ne bucurăm de o discuţie liberă, pe de alta dorim să menţinem standardele de profunzime şi de rigoare intelectuală, făcând subiectul accesibil. Semnalele primite după prima întâlnire au fost bune, am fost şi lăudaţi, dar şi criticaţi", a povestit Doru Căstăian.
Tema întâlnirii viitoare de la 55 Pub va fi despre anxietate, gestionarea depresiei şi despre ce poate aduce filosofia în acest câmp. Cafeneaua are loc o data pe lună şi e deschisă elevilor, studenţilor, tuturor celor interesaţi de subiecte mai puţin facile.

Citit 1602 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Noiembrie 2019 00:31

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro