Părinţii cer reducerea numărului de ore pentru elevi

Părinţii cer reducerea numărului de ore pentru elevi
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Federația părinților și aparținătorilor legali din România și Grupul civic Părinţii cer, într-o scrisoare deschisă comună adresată ministrului Educaţiei şi autorităţilor care acum lucrează la noile planuri-cadru din învăţământul preuniversitar, să se aplice ordinul cu privire la scăderea numărului de ore pe săptămână din orarul copiilor.

"Zilele trecute au început discuțiile despre planurile cadru, adică numărul de ore și de materii pe care le vor avea elevii. S-a votat legea care scade numărul de ore pentru învățământul preuniversitar, însă ea nu este aplicată. Legea prevede “în medie” 20 de ore pe săptămână în clasele I-IV (față de 19-22 ore în prezent), 25 de ore la gimnaziu (față de 26-34 în prezent) și 30 la liceu. Un elev de gimnaziu are de parcurs 16-18 materii săptămânal, ceea ce înseamnă un volum foarte mare de informații de memorat. Programul unui elev însumează între 5-7 ore la școală, cu pauze de 5-10 minute, la care se adaugă pregătirea individuală de acasă. 63,5 la sută dintre elevii români petrec mai mult de două ore cu pregătirea temelor, așa cum rezultă și din studiul efectuat de către Ministerul Educației, în 2017. Această diminuare a numărului de ore, cât și aerisirea masivă a programei școlare, sunt mai mult decât necesare! Programul de studiu al unui elev din România a devenit supraîncărcat și și-a dovedit ineficiența, așa cum arată rezultatele evaluărilor, abandonul școlar ridicat și inadaptabilitatea acestora la viață reală", se arată în scrisoarea semnată de organizaţiile de părinţi.

Citit 6523 ori Ultima modificare Marți, 28 Ianuarie 2020 13:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.