Fosta şefă a AJFP Galaţi a revenit pe post, după două luni

Fosta şefă a AJFP Galaţi a revenit pe post, după două luni

Reîmputernicire, după două luni Facebook
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
1 comentariu

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi are din nou un şef adevărat, în carne şi oase, după ce, timp de peste două luni, funcţia respectivă nu a fost ocupată decât pe hârtie sau deloc. Din 3 iunie, pe funcţia de şef al AJFP Galaţi a revenit Mioara-Daniela Carp, care a mai ocupat această funcţie timp de trei luni, până la sfârşitul lui martie 2020.

Primele felicitări oficiale pentru revenirea pe funcţie i-au fost adresate, pe o reţea de socializare, de prefectul Gabriel Avrămescu, cel care, până să devină prefect, a ocupat, anul trecut, funcţia de director general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi şi a fost coleg cu Daniela Carp în cadrul Fiscului gălăţean.

"Din 3 iunie, a fost reîmputernicită pe funcţie dna Carp, profesionist desăvârşit atât în activitatea de colectare, cât mai ales în digitalizare, cu o experienţă de peste 20 de ani în cadrul finanţelor publice. De altfel, unele aplicaţii dezvoltate la nivelul Fiscului gălăţean au fost preluate şi la nivel central, de către ANAF. Dna Carp este omul potrivit la locul potrivit, în momentul potrivit", a declarat pentru "Viaţa liberă" prefectul Gabriel Avrămescu.

Cu toate că Daniela Carp este apreciată, iată, drept un profesionist adevărat, şi nu numai de către prefect, ea a fost îndepărtată din funcţia de şef al AJFP Galaţi, pentru a-i face loc unei rude a ministrului Dezvoltării Ion Ştefan (mai cunoscut ca ministrul „Grindă”), este vorba de Ştefan Sergiu Bordea, soţul nepoatei ministrului. Bordea n-a stat la AJFP decât o zi(!), după care a fost propulsat pe o funcţie de conducere mult mai înaltă, cea de director executiv Colectare la Regiunea ANAF Galaţi.

Pe funcţia de şef al AJFP, lăsată astfel vacantă, a fost transferată, printr-un alt ordin al preşedintelui ANAF şi pe principiul deja împământenit al rotaţiei cadrelor, fosta şefă a AJFP Dolj, Bogdana-Camelia Oprescu. Numai că aceasta nici măcar n-a pus piciorul în Galaţi. Ea a dat ANAF-ul în judecată, a câştigat în instanţă anularea detaşării şi a revenit pe postul său din Dolj.

În consecinţă, de la 1 aprilie şi până pe 3 iunie, AJFP Galaţi nu a avut practic niciun şef. De miercuri, situaţia s-a rezolvat, aşa cum ar fi fost bine să se rezolve încă de la început, prin reîmputernicirea Danielei Carp. Aşa s-ar fi procedat într-o ţară normală, una în care interesele politice nu dictează totul şi în care profesioniştii sunt apreciaţi la justa lor valoare.

Citit 5029 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iunie 2020 19:37

1 comentariu

  • postat de Adrian Vineri, 05 Iunie 2020 11:21 89.39.81.*** Link la comentariu
    0
    11

    Pacat ca prefectul nu e profesionist.... cum mai merge ancheta la caminele alea de batrani focare de covid? Doamna de la sanatate publica ce mai face?

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.