Medicii de familie din Galați nu vor să se implice în campania de vaccinare anti-COVID

Medicii de familie din Galați nu vor să se implice în campania de vaccinare anti-COVID
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Din 4 mai, campania de vaccinare împotriva COVID-19 se va extinde, după ce aproximativ 3.000 de medici de familie din România au acceptat ca imunizarea populației să aibă loc inclusiv prin intermediul cabinetelor pe care le dețin. În Galați, interesul medicilor de familie pentru acest demers este însă foarte scăzut. Doctorii se plâng de slaba comunicare pe care o au cu autoritățile, dar și de birocrația excesivă din spatele acestei campanii.

Din cei peste 250 de medici de familie care au cabinete în județul nostru, doar 36 au confirmat Direcției de Sănătate Publică Galați că vor să participe la campania de vaccinare împotriva COVID-19. Deși coordonatorul campaniei, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat că, din 4 mai, începe vaccinarea și prin medicii de familie, aceștia din urmă încă nu știu prea multe despre detaliile acțiunii. Li s-a promis că vor primi 40 de lei pentru fiecare doză de vaccin administrată, însă procedura nu are în prezent acoperire legală, deoarece, la Ministerul Finanțelor, lipsesc unele avize necesare pentru a putea fi semnate contractele.
Totuși, trebuie spus că există și medici de familie din Galați care sunt deja implicați în această campanie, deoarece coordonează încă de acum trei luni, în paralel cu munca de la cabinet, și activitatea din centrele de vaccinare.
În privința vaccinării direct la cabinetul medicului de familie, autoritățile speră astfel să crească interesul populației pentru imunizarea împotriva COVID-19. Mai ales în zonele rurale, acolo unde informațiile ajung greu și, adesea, deformate, medicul de familie poate avea un rol foarte important în convingerea pacienților de pe listele de la cabinet să se vaccineze.
Într-o primă etapă, doctorii care au confirmat că, de săptămâna viitoare, se vor alătura campaniei, vor primi în jur de 25 de doze de vaccin Johnson&Johnson, potrivit lui Valeriu Gheorghiță. Deși există un stoc consistent de vaccin AstraZeneca, aceasta rămâne încă în depozite, deoarece oamenii se tem să se vaccineze cu el, în urma informațiilor despre posibilele efecte adverse pe care le-ar cauza.

Ce îi nemulțumește pe medici

Doctorul Dumitru Mărășescu, președintele filialei gălățene a Patronatului Medicilor de Familie, spune că reticența colegilor săi în a lua parte în număr mai mare la această campanie are la bază mai multe motive întemeiate.
"Sunt mai multe probleme de care ne lovim. În primul rând, pentru a vaccina împotriva COVID-19 în propriul cabinet, medicul trebuie să încheie un contract cu DSP, pe lângă cel pe care-l are deja cu Casa de Asigurări de Sănătate. Acest lucru înseamnă birocrație în plus. În al doilea rând, sunt cabinete în care medicii lucrează tură contra tură. În aceste situații, nu e loc fizic pentru a se desfășura vaccinarea. Apoi, sunt zone unde curentul pică în mod constant. Se întâmplă și la oraș, și în sate. Dacă întâmpinăm astfel de situații, ce facem cu dozele de vaccin pe care le păstrăm la rece. Nu în ultimul rând, este problema financiară. Din banii pe care autoritățile spun că îi vor da medicilor de familie, 42 la sută pleacă înapoi ca taxe și impozite. Apoi, trebuie plătită asistenta, iar consumabilele și toate utilitățile trebuie să ni le asigurăm noi. Când tragi linie, te poți trezi că aduce medicul bani de acasă", este de părere dr. Dumitru Mărășescu.
În țară, din totalul de aproximativ 11.000 de medici de familie, doar 3.080 au confirmat că vor lua parte la campania de vaccinare prin propriul cabinet medical. În alte țări europene, cum ar fi Germania, spre exemplu, implicarea medicilor de familie în vaccinarea anti-COVID aproape a dublat numărul persoanelor imunizate zilnic.

Citit 3379 ori Ultima modificare Vineri, 30 Aprilie 2021 01:26

17 comentarii

  • postat de bosorogu
    Joi, 29 Aprilie 2021 18:44
    79.115.218.***
    De ce oare comentati o gramada, in necunostinta de cauza dupa un an si o luna de minciuna ROMANEASCA, CU DOAR O AFIRMATIE CORECTA? De cand s-a marit salariul "luat de la CJAS? Si de cand "nu sunt pregatiti farmacistii"? Chiar toti SUNTETI PROFESORI-DOCTORI IN MEDICINA-FARMACIE? Cand aceasta "gaselnita de vaxcin" nu a reusit, dupa 25 de ani, sa creeze un vaxcin contra HIV? Si, cand se stie ca in orice zona din lume exista un specific anume? Bine ca nu au dat 25 mil. civililor la Cantacuzino dar dau gheneralilor 80 mil sa faca 1000 flaconele de multivitamine, 1.600.000 pentru 100 de basti, 43.000 pe o izoleta. Dublarea salariilor de un an militarilor si securicilor dezordinii romane nu va deranjeaza!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Adrian
    Joi, 29 Aprilie 2021 11:49
    89.39.81.***
    In ce sens sa se implice? Ca nu prea mai sunt doritpri de vaccin? Sa ii aduca cu arcanul pe oameni la vaccin sau cum? Nu a spus domnu presidente sa ne vaccinam? Gata se rezolva ca in sondaje increderea in el e 60% ..mai bagam acum si niste maneliști si facem 200%
    0
    0
    Raportează
  • postat de George
    Joi, 29 Aprilie 2021 09:10
    89.136.76.***
    @ Ma gandesc ca... Se vede ca esti b*u. La mediul de familie e mult mai sigur ca ala iti cunoaste istoricul medical. Eu de exemplu aveam intelegere cu medicul de familie sa ma vaccineze ea cu AstraZeneca dar zicea sa mai asteptam ca sa vedem ce si cum si uite ca a avut dreptate a aparut chestia cu trombozele la AstraZeneca si cum eu am probleme cu timpul Quick de coagulare asangelui problema pe care ea o stie, Mi-a spus sa ma programez la Pfizer si deja am prima doza de Pfizer acum astept rapelul.
    17
    6
    Raportează
  • postat de George
    Joi, 29 Aprilie 2021 09:06
    89.136.76.***
    Elena mananci kkt borsit. AI O LOGICA DE KKT
    19
    0
    Raportează
  • postat de George
    Joi, 29 Aprilie 2021 09:06
    89.136.76.***
    Elena mananci kkt borsit
    18
    0
    Raportează
  • postat de George
    Joi, 29 Aprilie 2021 09:05
    89.136.76.***
    meme de unde stii tu ca farmacistii nu au pregatire? Ai fost vreodata sa vezi ce fac farmacistii la facultatea de farmacisti? Sigur nu ai fopst. Bai b*ule faramacistii au aceeasi pregatire aproape ca si medicii.
    18
    4
    Raportează
  • postat de mirel
    Joi, 29 Aprilie 2021 08:14
    136.255.134.***
    " Când tragi linie, te poți trezi că aduce medicul bani de acasă", este de părere dr. Dumitru Mărășescu." ??!!
    Pentru curiosi , informatii publice cu facturile lunare decontate de CJS GL catre cabinetele medicilor de familie
    http://www.cnas.ro/casgl/page/deconturi-lunare-cabinete-mf.html
    0
    14
    Raportează
  • postat de cetatean
    Joi, 29 Aprilie 2021 08:10
    136.255.148.***
    medicii de familie trebuiesc toti dati afara, s au invatat sa consulte doar superficial fara a se implica in nimic. majoritatea habar nu au de vaccin, platforma de inscriere, tratament , ptr. ca sunt niste ordinari care nu se implica in nimic. SA NU FACEM COMPARATIA INTRE MEDIC DE FAMILIE SI CEL DIN SPITAL . pacat ca le a crescut la toti salariile. este dezastru cu mdicii de familie de la comune si sate. ASTIA CHIAR NIMIC NU FAC, SARACII OAMENI ASTEAPTA ENORM CA SA POAT FI CONSULTATI DE ACESTI INDIVIZI. SALARIILE MEDICILOR AR TREBUI SA DIFRE F MULT. CEI DE FAMILIE TREBUIESC PLATITI CU MINIMUL PE ECONOMIE RAPORTAT LA TREABA PE CARE O FAC.
    4
    33
    Raportează
  • postat de Tirpitz
    Joi, 29 Aprilie 2021 08:05
    5.12.46.***
    Medicii de familie au facut sase ani de facultate, au dat si examen de primariat, de ce oare, numai pentru a scrie retete si trimiteri? Pai cum sa-i scoata din zona lor de confort, nu-ti iau macar o tensiune, nu-ti dau un sfat, multi nu stiu sa umble cu un laptop sau cu o imprimanta, vai de mama lor de medici de familie. Ar trebui ei sa-ti aminteasca sa trebuie sa faci niste analize anual, sa faca tratamente de preventie, nimic din toate astea. Stau cu agenda de medicamente pe masa, daca e noua o mai frunzaresc si-ti recomanda cele mai scumpe medicamente chiar daca au aceeasi substanta si unele mai ieftine, unii doctori de familie, uita sa plece la pensie si nu-si depasesc mentalitatea invechita. S-au invatat sa-si agoniseasca tigari si cafea pe cateva luni sa nu cheltuie din salariu sau din pensie daca sunt la cabinete private.
    2
    39
    Raportează
  • postat de meme
    Joi, 29 Aprilie 2021 07:43
    78.96.59.***
    Medicii fug de o simpla intepatura pe care o practica relativ constant in timp si cand te gandesti ca guvernantii au hotarat ca in farmacii sa se faca teste anticovid iar farmacistii nu au nicio pregatire practica pentru asa ceva. Pai cum sa pui tu farmacistii sa se joace cu betigasele prin gatul si nasul oamenilor, fara niciun fel de pregatire ? Si pe de alta parte gradul de risc e mai mare pentru farmacii pentru ca de obicei, bolnavii se duc sa faca teste nu oamenii sanatosi iar in farmacii nu sunt spatii si masuri de securitate corespunzatoare.
    10
    26
    Raportează
  • postat de Elena
    Joi, 29 Aprilie 2021 07:09
    62.231.94.***
    Cica unora le pica curentul si ce fac cu dozele de vaccin?! Pai inseamna ca vaccinurile pentru copii pe care ei le administreaza sunt bune de aruncat.
    O sa convinga oamenii de la tara, cel putin, nu pentru ca ei cred in eficienta vaccinului ci doar pentru bani...partea cu adusul banilor de acasa mi-a placut
    5
    27
    Raportează
  • postat de ADYtza74
    Joi, 29 Aprilie 2021 07:02
    109.166.129.***
    Incertitudinea și un real efect asupra virusului (la 6 luni trebuie repetat) e cauza. Așa scapă de probleme ,nu se complică.
    8
    18
    Raportează
  • postat de eu
    Joi, 29 Aprilie 2021 06:39
    86.124.203.***
    doilei plafonati, nu spune nimeni ca nu au invatat carte in facultate dar la nivelul ala au ramas .... Nu zice nimeni ca nu au si ei dreptatea lor dar ce inteleg din tonul astuia e ca nu vor sa munceasca. In privat presupun ca nu indraznesti sa pui problema asa pentru ca ai zburat in secunda 2, dar la bani de la stat merge. Una peste alta, inca un bat pus in roata campaniei de vaccinare, suntem la fel ca indienii care mor toti dar de vaccinat vor 1%, asta e nivelul nostru ca si natie, sa ne intre bine in cap
    5
    26
    Raportează
  • postat de Alicante
    Joi, 29 Aprilie 2021 06:32
    86.124.204.***
    Medici de familie !? Noi nu avem așa ceva, avem, de cele mai multe ori, doar niște funcționari comozi, care plimbă hartiile și i-au o leafă mare și nemeritată de la C.A.S.
    5
    42
    Raportează
  • postat de Geo
    Joi, 29 Aprilie 2021 06:22
    5.13.244.***
    Nu va mai saturati de bani , asistentele fac injectia si nu doctorul in cauza precum si hartogaraiele si asa din programul de 8 ore ,4 ore le stati la munca
    4
    44
    Raportează
  • postat de Ma gandesc ca...
    Joi, 29 Aprilie 2021 05:28
    188.24.196.***
    Mi-ar fi teama sa ma vaccinez la medicul de familie...In caz de vreo reactie, ceva... mori cu zile...Cred ca si ei stiu asta si nu vor sa-si asume...
    10
    30
    Raportează
  • postat de paloma
    Joi, 29 Aprilie 2021 00:11
    5.13.238.***
    Normal, asta inseamna ca trebuie sa mai stea si pe la cabinete...Ceea ce nu fac !!! Asistentele le fac toata treaba !!! Dac a vor trebui sa faca si injectiii, deja li se da programul peste cap !!!...
    9
    73
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.