Primăria Galaţi a câştigat patru cinematografe şi Grădina de Vară. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat dreptate municipalităţii
Foto: Marian Calestru

Primăria Galaţi a câştigat patru cinematografe şi Grădina de Vară. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat dreptate municipalităţii
Evaluaţi acest articol
(40 voturi)

După cinci ani de procese, Primăria municipiului Galaţi a obţinut câştig de cauză în privinţa cinematografelor „Ţiglina”, „Doina”, „Dacia”, „Flacăra” şi a Grădinii de Vară, pe care Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „Româniafilm” a fost obligată să i le predea. Municipalităţii i s-a dat dreptate nu doar la Curtea de Apel Galaţi, ci şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La solicitarea noastră, Primăria Galaţi ne-a transmis că a notificat deja Regia pentru predarea imobilelor şi se află în curs de încheiere a protocolului de predare.

Potrivit datelor publicate pe portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Primăria municipiului Galaţi tocmai a câştigat procesul cu RADEF „Româniafilm”, iar hotărârea instanţei supreme este definitivă.

Magistraţii Înaltei Curţi au respins recursul formulat de Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „Româniafilm”, în insolvenţă (RADEF „Româniafilm”), împotriva sentinţei civile prin care Primăriei Galaţi i se duse dreptate în privinţa cinematografelor şi a Grădinii de Vară, pe care le ceruse.

Reamintim că sentinţa atacată de RADEF a fost pronunţată pe 20 decembrie 2018 de Curtea de Apel Galaţi şi prevede negru pe alb: “Obligă pârâta RADEF «Româniafilm» la predarea cinematografelor «Ţiglina», «Doina», «Dacia», «Flacăra» şi «Grădina de Vară - Central», precum şi a bunurilor mobile aflate în inventarul acestora în baza protocolului încheiat. Obligă pârâta la încheierea actului administrativ «Protocolul de predare - primire», în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri”.

Iată că Înalta Curte a pus punct acţiunii în instanţă pe care Primăria Galaţi a promovat-o în 2016. Cinci ani de procese!

Conform prevederilor legale, tot ce are de făcut acum Primăria este să ceară punerea în executare a deciziei judecătoreşti.

„Am notificat Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor «Româniafilm» pentru predarea imobilelor şi suntem în curs de încheiere a protocolului de predare”, ne-a transmis Primăria prin Biroul său de presă.

Aşteptăm cu interes predarea acestor imobile. Chiar dacă sunt ruinate şi transformate în focare de infecţie, cinematografele de odinioară şi Grădina de Vară - care, de prea mulţi ani, zace năpădită de degradare şi buruieni - ar mai putea fi salvate.

Citit 9250 ori Ultima modificare Joi, 20 Mai 2021 00:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.