Gălăţeanca AlexandRRa, compozitoare premiată la doar 17 ani (VIDEO şi FOTO)

Gălăţeanca AlexandRRa, compozitoare premiată la doar 17 ani (VIDEO şi FOTO)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Melodia „Tăcerea”, interpretată în acompaniamentul orchestrei conduse de maestrul Viorel Gavrilă, în cadrul Festivalului „Techirghiol”, şi „Să curgă ploi”, piesa cu care tocmai a câştigat premiul ”Compozitor elev” în cel mai titrat concurs de creaţie, Festivalul ”Mamaia Copiilor” 2021, sunt cele mai recente performanţe ale talentatei artiste AlexandRRa Lupoae, în vârstă de doar 17 ani. AlexandRRa este numele de artist cu rezonanţă internaţională al gălăţencei Alexandra Maria Lupoae, cu care americanii de la Next Music au ales să-i promoveze show-urile de pe LIVE Sessions, după cum scriam în noiembrie anul trecut.

 Dacă anul 2020 a însemnat pentru AlexandRRa debutul afirmării internaţionale pe platforma LIVE Sessions, iată că 2021 se dovedeşte un an cum nu se poate mai frumos pe plan naţional, şi, deloc întâmplător, cu o nouă etapă în carierea ei de artist, poate cea mai importantă de până acum: cea de compozitor! La doar 17 ani!

Luna şi festivalul

Talentul, ambiţia, munca, studiul, perseverenţa, dar mai ales pasiunea pentru muzică şi frumos s-au ridicat deasupra tuturor piedicilor impuse de această pandemie, materializându-se în importante premii la secţiunea ”Interpretare” în cadrul celor mai puternice festivaluri de profil. Premiul I la Festivalul Naţional „Mărţişor Dorohoian” în martie 2021, Trofeul „Mamaia Copiilor” la Festivalul Naţional „Lucky Kids” din aprilie 2021, Marele Premiu „Adolescenţa” la Festivalul Internaţional de Arte „Arts Combat” în mai 2021, Premiul 1 la Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie „Mamaia Copiilor” în iulie 2021 reprezintă palmaresul ei din prima jumătate a acestui an.
Însă de departe, cea mai importantă reuşită este reprezentată de primele sale compoziţii proprii, prezentate în primă audiţie: piesa „Tăcerea”, interpretată în acompaniamentul orchestrei conduse de maestrul Viorel Gavrilă, în cadrul Festivalului „Techirghiol” (26 iunie 2021) şi „Să curgă ploi”, piesa cu care tocmai a câştigat premiul „Compozitor elev” în cel mai titrat concurs de creaţie, Festivalul ”Mamaia Copiilor” 2021.

Cele două creaţii reprezintă întruchiparea a tot ceea ce a adunat şi a răsărit mai frumos în sufletul ei de artist în plină conturare: „Am scris «Să curgă ploi» cu un singur sentiment în gând, acela că le doresc tuturor ca prin muzică să îşi regăsească puterea interioară pe care cu toţii o avem, chiar dacă nu mereu o şi credem. Asta pentru că, uneori, avem impresia că nimeni nu ne ascultă cu adevărat, când, de fapt, nu aceasta e şi realitatea… Aşa că am vrut ca mesajul meu să ajungă cât mai departe, şi, de ce nu, chiar să ajut pe cineva prin muzică, spunând o poveste cu un final fericit pentru cei care învaţă să-şi găsească sau să îşi regăsească forţa interioară”, ne-a mărturisit AlexandRRA.

Inspiraţia ei de artist, cristalizată în primele două creaţii proprii, bineînţeles că reprezintă doar începutul acestui nou drum, al compoziţiilor proprii. Pentru AlexandRRa urmează tot mai multe proiecte, despre care abia aşteptăm să scriem, dar mai ales un nou canal YouTube, dedicat exclusiv creaţiilor proprii, muzică şi text, AlexandRRa Lupoae.

 
 
Citit 2886 ori Ultima modificare Joi, 29 Iulie 2021 12:28

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.