85 de șomeri gălățeni "au dat lovitura" la bursa locurilor de muncă
Foto: Marian Calestru

85 de șomeri gălățeni "au dat lovitura" la bursa locurilor de muncă
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

La o lună de la desfășurarea, în municipiile Galați și Tecuci, a Bursei generale a locurilor de muncă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați a făcut bilanțul angajărilor, pe baza rezultatelor comunicate de firmele participante la evenimentul din 20 mai. Raportat la numărul celor care au venit să-și caute de muncă, procentul angajărilor nu este deloc mare, undeva pe la 7,7 la sută.

Din cei aproximativ 1.100 de gălățeni care au fost intervievați la bursă, 204 au fost selectați pentru o eventuală angajare, iar 85 au și fost încadrați, în decursul următoarelor 30 de zile. Pe loc fuseseră angajați doar doi. 62 de persoane și-au găsit loc de muncă la bursa organizată în municipiul Galați, iar 23, la cea din Tecuci. De menționat este faptul că, din cei 85 de gălățeni angajați, nouă sunt persoane cu handicap, cinci bărbați și patru femei, toți din Galați.
Conform datelor AJOFM, din cei 85 de gălățeni angajați, opt au studii superioare, 11 au absolvit învățământul liceal și postliceal, 51 au terminat școli profesionale și de ucenicie, iar 15 au opt clase sau mai puțin.
Cei mai mulți dintre nou-angajați, 35 la număr, au vârste între 35 și 45 de ani. Urmează cei de 25-35 de ani (25 de persoane), cei peste 45 de ani (21 de persoane), iar cei mai puțini au până în 25 de ani (patru angajați).
82 dintre cei care au găsit loc de muncă erau șomeri fără niciun venit oficial, iar trei beneficiau de indemnizație de șomaj.
Printre domeniile în care s-au făcut cele mai multe angajări prin Bursa locurilor de muncă se numără industria alimentară, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice, construcții clădiri, servicii informatice, confecții textile și activități de investigații și protecție, metalurgie, lucrări de geniu civil.
Ca ocupații, cele mai multe angajări s-au făcut pentru confecționer cabluri și arbori de cabluri, manipulant mărfuri, muncitor necalificat, operator calculator, șef schimb, inginer producție, bucătar, operator confecții.
La bursă au participat și zece femei de origine ucraineană. Pentru ele a fost asigurat translator din partea Instituției Prefectului, dar și din partea unui agent economic participant.

Citit 6952 ori Ultima modificare Luni, 04 Iulie 2022 01:13

1 comentariu

  • postat de 2 lei ...legatura
    Marți, 28 Iunie 2022 20:35
    108.245.201.***
    Si cu ce salarii au dat " lovitura" noii angajati ??? Acolo la voi in UE , cat le da 1000-1500 Euro ???!!! Poate venim si noi ..Hheheheheheheheheh
    Ati utitat sa mentionati ??? Daaaa
    4
    20
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.