După anunțul care „amână” podul peste Dunăre, Navrom Bac, pe tricoul lui Paris St. Germain!

După anunțul care „amână” podul peste Dunăre, Navrom Bac, pe tricoul lui Paris St. Germain!
Vedeta mondială Mbappe, cu Navrom Bac pe tricou
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

Dacă am fi știut că aici se ajunge, am fi făcut tot posibilul ca obiectivul de peste Dunăre să nu mai fi început. De ce să ne împiedicăm de poduri fără succes, când victoriile mari tot la nivelul apei vor rămâne? Și acum avem cu cine să ținem și în fotbalul mare.

Este oficială solicitarea

Lucrurile frumoase se spun ușor, parcă era un slogan din calupurile de publicitate: antreprenorul general al podului de la Brăila a solicitat finalizarea tuturor obiectelor contractului abia în anul 2025. Pentru cititorii grăbiți, care caută în primul rând fotografii cu povestea inclusă, informația poate fi sintetizată astfel: pa, pod!

Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a confirmat această cerere, ca să nu ne trezim că fact-checkerii zeloși ai rețelelor de socializare ne blochează materialul. Entuziasmul din Galați crește ca înainte de sărbătorile de iarnă, oamenii se grăbesc să-și ia de pe acum artificii, se taie porcii, se fac planuri. Deh, capra vecinului.

Bucuria care naște planuri noi

Cu toate acestea, altceva trebuie spus cu toată gura: Navrom Bac, societate care operează feriboturile pe bătrânul fluviu, ridică tot mai sus obloanele și se speculează faptul că va face angajări masive. Firma va fi listată la bursă și ar putea deveni cea mai importantă din zonă. "Știam noi că nu mor caii când vor câinii, dar nu cunoșteam cu precizie datele. Gata, ducem bacul și la București, pe undeva. Găsim noi o breșă să mai traversăm niște oameni", ar fi comentat câțiva dintre acționarii Navrom Bac, după anunțul-surpriză de la impozanta construcție de peste Dunăre. Se și plânge, dar mai mult la Brăila.

Hai, ai noștri din Paris!

Și cum veștile circulă cu o viteză amețitoare, mai-marii clubului francez de fotbal Paris St. Germain, poate cea mai bogată grupare de pe continent, ar fi bătut palma cu șefii bacului gălățean pentru ca brandul nostru drag, de apă dulce, să apară pe tricourile celebrilor jucători din capitala Hexagonului. Messi, Neymar și Mbappe vor purta mijlocul nostru drag de transport aproape de piept. Mai spre stomac, dar... "Când am primit oferta românilor de la Navrom Bac, am scos Qatarul de pe tricouri. Mai era o variantă de la Turkish Airlines, dar la compania turcească de aviație am găsit și probleme în contabilitate", a declarat un oficial de la PSG. Vremurile bune sunt cele care au fost. Și care sunt.

Feribotu’ și pișcotu’

Pamflet în versuri

Invocație în vehiculul 9 de Submarin Cosorescu

Un sconcs cu ţidulă, cu aer/ pro/fund, care-ţi taie suflarea,

se suie-n vehiculul 9/ şi-ncepe să dea din butoane -

nu-i pasă că pute de-ţi cade/ curentul, auzul, culoarea,

nu-i pasă că-ţi sfarmă speranţa/ şi cele mai fine membrane!

Pui mască, pui dopuri, pui cruce/ şi căşti de protecţie, însă

zgâmboiul împroaşcă şi crede/ că are tot dreptul să pută

din scarpi - ai senzaţia netă/ că stai într-o cadă cu brânză

şi peşte - îţi chemi demiurgul,/ dar nici el nu poate s-audă!

Şi-i cald în vehiculul 9/ - faci zâmbre, regreţi paradisul

pe care l-ai dat pentru-această/ duhoare de lux, infernală -

ce mândru e sconcsul, rânjeşte,/ şi-arată designul/dichisul

la unii şi alţii din juru-i,/ mai sconcşi, mai aşa, mai cu fală!

Invoci demiurgul: "trimite-l/ pe Vlad, cât mai iute, încoace,

că ţara se duce de râpă/ cu-asemenea scârbă la modă,

pământul străbun se zdrobeşte/ cu astfel de jeguri opace,

cu gasteropode conduse/ de-un haplea Zburdalnicus Vodă!"

Galațiul în imagini

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Facem și noi tunelul?

* Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, pare tentat să anunțe începerea lucrărilor pentru tunelul pe sub Dunăre, proiect scornit de fostul edil-șef Marius Stan și rămas la stadiul de poveste. "Doar așa, ca să pun presiune pe oficialii orașului vecin, nu de altceva. Și ca să pună și ai mei poze cu tunelul pe Facebook, cum făceau și brăilenii cu podul", li s-a destăinuit Pucheanu apropiaților.

* Brăilenii se tem că, odată cu blocarea marelui Pod, vor reveni și la obiceiurile de altădată: "Nu-mi miroase a bine. O să mergem iarăși la Mec la Galați, la aripioare și la burgeri? Că asta pare a fi tendința. Fi-r-ai, tu, să fii, de viață! Și de pod suspendat."

* Pentru a marca invincibilitatea feribotului căruia îi spunem de-o viață bac, oficialii celor două municipii ar putea solicita Guvernului construirea unui drum acvatic în locul actualului dig. "Ne prostim aiurea cu poduri, cu drumuri care necesită asfalt mereu. Haideți să fim o Veneție de estul Europei și să mergem doar cu barca și cu bacul, nu neapărat cu vaporul, că poluează!", s-ar fi exprimat mai-marii Navrom Bac, poate și entuziasmați de cele mai recente evenimente.

Tunelu Ploieșteanu

Picu, la înhumarea Reginei

Fostul viceprimar al Galațiului, Picu Apostol Roman, a fost zărit la ceremonia de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii. El a fost remarcat de un gălățean care ieșise la stradă pentru a urmări cortegiul. "Vedeam pe unul cu ochelari de soare care parcă nu avea stare. Am crezut că vrea să-și însușească ceva necuvenit... Când colo, Picu de la Galați. I-am făcut semn, dar el a ridicat din umeri. A zis hello, hello și a plecat", ne-a povestit românul din Țiglina II mutat în Anglia.

Pic cu Picu se face Marea Britanie

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 24194 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Decembrie 2022 16:03