Un parc și o bază de atletism, acestea sunt planurile primarului Ionuț Pucheanu pentru zona pe care momentan o ocupă autobaza Transurb. Pentru relocarea acesteia a fost atribuit, în luna februarie un contract de proiectare, în valoare de 220.000 de lei fără TVA. Misiunea firmei Genymar 2008 SRL, care a câștigat contractul oferind „cel mai bun raport calitate-preț”, este aceea de a realiza studiul de fezabilitate.
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, își dorește relocarea autobazei Societății Transurb de pe bulevardul Coșbuc pe strada Macului, pentru regenerarea urbană a zonei pe care o ocupă în prezent.
„Odată eliberată zona aceasta pe care momentan o ocupă Transurb – vorbim despre niște hectare multe – ne dorim ca jumătate din ea să o transformăm într-un parc. Iar cealaltă jumătate, într-un hub, o bază sportivă pentru atletism, acoperind toată plaja de sporturi în zona atletismului. În acest sens am avut o discuție cu campionul nostru la seniori de această dată, domnul Paul Găvănescu”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu în emisiunea „Ediție Specială”, la Pro Lider FM.
Pentru a nu fi înțeles greșit, edilul-șef a ținut să precizeze că nu se va construi un stadion, ci doar o bază de antrenament care să aibă și gradene, care să poată găzdui, totuși, o etapă europeană, locală, națională.
„Pentru cei care se întreabă, cel mai bun exemplu – cel puțin pentru mine - este stadionul pe care îl au cei de la Buzău. Mie, personal, îmi place foarte mult. E o investiție care nici măcar nu a fost extraordinar de mare, dar e nevoie de această investiție la Galați pentru că am dat campioni la atletism și cel mai probabil vom mai da”, declara primarul cu ceva timp în urmă pentru Radio România Actualități.
„Iar cealaltă bucată de teren va fi un parc în adevăratul sens al cuvântului, care să deservească toată zona respectivă, care nu are așa ceva și este înțesată - slavă cerului! - de mii și mii de oameni care locuiesc acolo. Cine nu-și dorește să locuiască mai aproape de un parc sau de o zonă unde să poată face sport?”, a spus Ionuț Pucheanu.
Edilul-șef crede că în programul operațional regional viitor ar putea exista banii necesari pentru un astfel de proiect de relocare a Transurb și regenerare urbană.
Deocamdată, autoritățile așteaptă studiul de fezabilitate pentru reamenajarea terenului propus spre relocare, în funcție de fluxurile tehnologice care urmează să se desfășoare pe acest amplasament si de dotările necesare în viitor.