Taximetrist fără centură, încătușat în Țiglina
Foto: GSDG

Taximetrist fără centură, încătușat în Țiglina
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Un banal control de rutină, în trafic, s-a transformat într-o scenă plină de senzații tari, în cea de-a doua zi a anului. Polițiștii rutieri au fost nevoiți să recurgă la forță după ce au încercat să îl sancționeze pe un taximetrist pe care îl observaseră conducând fără centura de siguranță. Echipajul se afla în misiune în cadrul acțiunii ”Blocada”, pe strada Brăilei, în Țiglina, acțiune în care trebuie să constate și să sancționeze orice abatere la regimul rutier. Astfel, șoferul care nu respecta regula de siguranță, le-a atras atenția, numai că, în momentul în care i-au cerut să se legitimeze, nu au avut parte de niciun fel de cooperare. 

”Conducătorul auto, de 39 de ani, din municipiul Galați, în momentul în care i s-ar fi adus la cunoștință că va fi sancționat contravențional pentru că nu purta centura de siguranță, ar fi devenit agitat fizic și verbal și ar fi început să adreseze cuvinte jignitoare la adresa polițiștilor. De asemenea, ar fi dat muzica la un nivel ridicat în autoturism, refuzând să colaboreze, astfel că polițiștii l-au extras din autoturism, l-au încătușat și condus la sediul Secției 2 Poliție”, a precizat cms. șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. 

Sancțiunea pe care a primit-o taximetristul la secția de poliție a fost incomparabil mai mare decât cea pe care ar fi primit-o doar pentru lipsa centurii. Pe lângă cei 495 de lei, ”încasați” ca efect al încălcării regulii rutiere, polițiștii i-au mai dat și o amendă de 2.000 de lei, pentru provocare de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Citit 5403 ori Ultima modificare Joi, 04 Ianuarie 2024 18:22

8 comentarii

  • postat de Trandafirul Galben
    Vineri, 05 Ianuarie 2024 18:42
    109.166.134.***
    Când vor sancționa în același mod un polițist,procuror,judecător etc,abia atunci putem discuta despre prevenție și corectitudine.
    Deocamdată este doar un target impus de Ciolacu,pentru a susține mofturile majorității bugetare din România.
    E abia ÎNCEPUTUL ÎNCEPUTULUI.
    Țineți-vă bine...
    0
    0
  • postat de Catalin
    Joi, 04 Ianuarie 2024 16:00
    80.32.118.***
    Eu i-as fi dat si pentru nesupunerea fata de autoritati, injurii la adresa autoritatilor si pentru neprezentarea documentelor. Sa vezi atunci "distractie" Consider ca "provocare de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice" nu se aplica aici. O zi buna tuturor
    1
    4
  • postat de Știu eu....
    Miercuri, 03 Ianuarie 2024 20:10
    5.14.132.***
    Pentru toată lumea....taximetristul este ..fără cuvinte. Ce pot sa spun putând fii orice participant la trafic..sau poate chiar și uber-rist....putea fii oricine asa ca nu dați în toată breasla....Ce, cei care fac ridesering nu tot aia fac? Sau nu mai știu eu....p.s nu fac parte din nici-o parte.An
    8
    5
  • postat de Știu eu...
    Miercuri, 03 Ianuarie 2024 19:59
    5.14.132.***
    Nicu .....legea spune ...atunci când în taxi nu sunt călători, șoferul de taxi are aceleași obligații xa orice conducător auto. Când este angajat într-o cursa legala (are casa de marcat pornita) rămâne la latitudinea lui dacă poarta sau nu centura de siguranță....fără a fi sancționat de către lege
    0
    16
  • postat de Geos
    Miercuri, 03 Ianuarie 2024 16:04
    5.13.141.***
    0 preventie, au facut "targetul" de amenzi cu gibonul si atat.
    Poate agitatia i-a venit de la consumul de "substante".
    De maine iese iar pe traseu? Fara un control psihologic?
    Cu noi, cei care dam peste el/ei/ele in trafic cum ramane?
    8
    48
  • postat de Nicu
    Miercuri, 03 Ianuarie 2024 15:06
    194.105.20.***
    Dar parca nu era obligatorie purtarea centurii de siguranta la soferii de pe taxiuri....
    24
    28
  • postat de Gigel
    Miercuri, 03 Ianuarie 2024 13:21
    5.13.164.***
    Centura de siguranta trebui epurtata pentru propria siguranta. Pentru ceilalti din trafic e muuult mai periculos folosirea telefonului si aia ar trebui sanctionata mai dur decat nepurtarea centurii.
    8
    65
  • postat de maurice
    Miercuri, 03 Ianuarie 2024 13:15
    86.124.202.***
    Foarte bine i-au facut. Prea s-a transformat in jungla orasul asta.
    10
    73

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.