Drumurile din Galați, ”periate” în căutare de șoferi periculoși

Drumurile din Galați, ”periate” în căutare de șoferi periculoși
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Mii de mașini și persoane au fost verificate în weekendul care a trecut de către echipajele de poliție, care au împânzit străzi, drumuri județene și naționale, pentru a-i depista pe cei care se urcă la volan în situații ce constituie pericole pentru traficul rutier.

Peste 170 de polițiști au format filtrele care au tras pe dreapta 1.133 de vehicule și au legitimat 1.189 de persoane. 443 de șoferi au fost testați pentru consumul de alcool, iar alți 14 au fost supuși la verificări pentru consumul de droguri.

Rezultatele nu sunt încurajatoare în privința siguranței, polițiștii constatând nu mai puțin de 742 de abateri la regimul rutier, pentru care au dat amenzi, valoarea acestora depășind suma de 196.000 de lei. 43 de șoferi au rămas fără permis. În opt cazuri, constatările au avut iz penal, motiv pentru care cei prinși în ofsaid sunt acum cercetați pentru conducere fără permis, sub influența alcoolului sau pentru încredințarea vehiculului unei persoane care nu deține permis de conducere.

Cei care riscă cel puțin un an de închisoare au ”picat” în plasa filtrelor la Umbrărești, Smârdan, Vânători, Șendreni, Matca, dar și în municipiul Galați și au vârste cuprinse între 30 și 56 de ani. Șase dintre aceștia erau sub influența alcoolului, în cea mai gravă situație fiind depistat un bărbat de 37 de ani, coborât de la volanul mașinii la Șendreni și care avea o alcoolemie de 1,20 la mie în aerul expirat. 

Citit 4134 ori Ultima modificare Joi, 18 Aprilie 2024 18:29

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.