S-ar putea relua circulaţia trenului de pasageri Galaţi - Cahul

S-ar putea relua circulaţia trenului de pasageri Galaţi - Cahul
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Reluarea circulaţiei trenului de pasageri pe ruta Galaţi - Cahul a fost unul dintre principalele subiecte abordate în cadrul reuniunii desfășurate recent la Chișinău, între Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, şi o delegație a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România, condusă de secretarul de stat Ionel Irinel Scrioșteanu, se arată într-un comunicat al ministerului din ţara vecină.

Subiectele de pe agenda discuțiilor au vizat extinderea cooperării în domeniul transporturilor și infrastructurii între cele două ţări. În particular, în afară de relansarea trenului Galaţi - Cahul, s-a vorbit despre electrificarea unui segment de cale ferată de pe traseul Iași - Chișinău, implementarea controlului vamal coordonat la Ungheni, reabilitarea unui segment de cale ferată de la Văleni și redeschiderea unui punct de cale ferată la Fălciu.

În cadrul întrevederii s-a discutat, de asemenea, despre dezvoltarea hubului cargo din portul Giurgiulești, inclusiv implementarea unor soluții tehnice moderne care să optimizeze operațiunile de încărcare și descărcare a mărfurilor, pentru a asigura un flux eficient al transportului.

Totodată, accentul a fost pus pe automatizarea și digitalizarea serviciilor de transport feroviar din Republica Moldova și pe implicarea României în acest proces.

Oficialii din cele două ţări au convenit asupra susținerii comune a acestor inițiative pentru dezvoltarea durabilă a transporturilor atât la nivel bilateral, cât și în plan regional, subliniind beneficiile pe termen lung ale acestor proiecte pentru cetățenii ambelor state.

Citit 4301 ori Ultima modificare Luni, 20 Ianuarie 2025 17:10

3 comentarii

  • postat de ADYtza 74
    Luni, 20 Ianuarie 2025 11:24
    86.124.203.***
    E bun un tren Galati - Cahul ,dezvoltam turismul de shoping. Mai o tigara , un vinisor ,legume-fructe ,o branzica de la fratii de peste Prut. E bine.
    1
    7
  • postat de Toader
    Luni, 20 Ianuarie 2025 06:40
    86.124.200.***
    Linia Galati - Barlad ramane distrusa.
    Ce interes national reprezinta Galati - Cahul.
    Poate stie consiliul judetului ...
    6
    27
  • postat de Viata pe balta
    Duminică, 19 Ianuarie 2025 20:38
    86.124.200.***
    Intre timp, bataie de joc pe ruta Galati-Birlad. Nu este de interes pentru judet ;)
    4
    46

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro