Un recidivist cu probleme psihice terorizează continuu o comunitate

Un recidivist cu probleme psihice terorizează continuu o comunitate
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

"Teroristul" care nu o dată a ajuns în fața instanței și în pușcărie, având chiar obligația de a urma tratament medical psihiatric, are 54 de ani și este din Smârdan. Între desele popasuri după gratii, unde ajunge pentru fapte cu violență, bărbatul seamănă groază printre localnici. Ultimele victime le-a făcut miercuri, printre vecini, cărora le-a distrus o mașină și i-a amenințat cu moartea. 

Cel puțin ultimii cinci ani au constituit, pentru Pavel Paraschiv, un bărbat din Smârdan, un șir continuu de probleme cu legea, urmate de două intrări și respectiv ieșiri din pușcărie. Omul a ajuns în atenția autorităților în urma unor repetate și grave acte de agresiune, care au tulburat liniștea comunității. A făcut scandaluri, a distrus bunuri, a ucis animale, a împiedicat circulația pe drumurile publice din comună și a amenințat cu moartea.

Cu intenția nu atât de a-l pedepsi, cât de a-l izola, vecinii au apelat la justiție. Pavel a fost arestat și condamnat nu o dată, ci de două ori în ultimii cinci ani, pentru astfel de fapte, comise pe fondul unor afecțiuni psihice, consemnate inclusiv de expertizele psihiatrice cerute de judecători. Instanța l-a obligat la tratament medical până la ”ameliorarea stării de sănătate”, fără a-l trimite într-o unitate specială, unde sunt ținuți și îngrijiți condamnații cu probleme psihice.

A recidivat din nou, după o lună

Astfel, odată eliberat din Penitenciar în ianuarie 2025, unde ajunsese ca efect a unei condamnări de 11 luni și 10 zile, primite anul trecut pentru uciderea animalelor fără drept, distrugere, amenințare, tulburarea liniștii și ordinii publice și împiedicarea circulației pe drumurile publice, omul a revenit la vechile năravuri.

Miercuri, 26 februarie, a luat o furcă și a atacat din senin mașina unui vecin, făcând scandal. În momentul în care soția vecinului a intervenit, încercând să-l potolească, a amenințat-o cu moartea și că îi va da foc la casă. Speriați și știind antecedentele bărbatului cu care mai avuseseră probleme în trecut, oamenii au sunat, din nou, la poliție.

Pavel Paraschiv a fost din nou luat cu cătușe și dus la Poliție, urmând, probabil, să fie din nou arestat. "După probatoriul administrat în cauza penală în care sunt efectuate cercetări pentru infracțiunile de distrugere, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, în seara zilei de 26 februarie 2025, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, a bărbatului de 54 de ani. Acesta urează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunerea luării unei măsuri preventive", a anunțat IPJ Galați, în cursul zilei de joi, 27 februarie.

A îngrozit oameni și a ucis animale

Anterior condamnării de 11 luni și 10 zile, primite după ce a ucis mai multe animale ale unor vecini, pe care i-a amenințat în mod repetat, Pavel Paraschiv mai bifase și alte pedepse, pentru care cumulase o altă ședere în pușcărie, de 2 ani și 9 luni. Violența actelor sale, modul în care le săvârșea și starea sa generală i-au determinat pe judecători, între cele două condamnări, să ceară și expertizarea medico-legală, din care a reieșit că bărbatul are afecțiuni psihice care necesită tratament. Asta cu atât mai mult cu cât în urma scandalurilor și distrugerilor pe care le-a făcut a provocat pagube pentru care ar trebui să plătească, conform unei alte hotărâri judecătorești pronunţate în luna ianuarie a acestui an, despăgubiri materiale și morale în valoare de aproape 30.000 de lei. Singur și cu evidente probleme medicale, care nu au fost nici măcar ameliorate, bărbatul nu numai că nu are de unde să achite pagubele făcute, dar constituie în continuare un pericol real pentru cei din jur.

Citit 4899 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Martie 2025 21:07

4 comentarii

  • postat de Quaestio
    Vineri, 28 Februarie 2025 15:21
    86.124.202.***
    El are PROBLEME ...Dar tu Procuror/Stat , cu atatia medici Psihiatri nu poti decide/nu vrei , ca e un pericol public ? Astepti sa omoare ? El n-are Discernamant ...DAR TU ?
    3
    4
  • postat de maurice
    Vineri, 28 Februarie 2025 12:15
    86.127.209.***
    Trimis in jungla pe viata sa se bata cu leii, ca aici nu e de folos societatii cu absolut nimic.
    1
    9
  • postat de corupția ucide
    Vineri, 28 Februarie 2025 09:09
    128.127.118.***
    E cuminte.Ceilalți îs vinovați,fiindcă il cred nebun.Nu își văd de treburile lor.Georgescu da .Îi vinovat.Intro țară de cuminți si de fete mari vii tu și faci valuri bulversând societatea?Vinovat.
    16
    4
  • postat de Razzy
    Joi, 27 Februarie 2025 21:35
    86.124.200.***
    Si ce sa faca Politia daca instanta îi da pedepse mici sau daca Spitalul de nebuni îi da drumul in a treia zi ? Articol de umplutura insotit ca de obicei de o poza din arhiva...
    21
    43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.