În acest an, stagiunea lirică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați s-a încheiat triumfal, fiind încununată de ovațiile publicului în cadrul Bucharest Opera Festival. Opera "Lucia di Lammermoor", de Gaetano Donizetti, a cărei premieră a avut loc pe 7 și 8 iunie 2025, a fost prezentată pe scena Operei Naționale București de către soliștii, orchestra, corul și baletul instituției gălățene, primind numeroase aprecieri și critici elogioase.
Spectacolul a beneficiat de colaborarea unor reputați artiști ai scenei lirice europene: regizorul italian Paolo Bosisio, al cărui concept regizoral a reușit să depășească rigorile timpului, păstrând însă farmecul montării tradiţionale, şi scenograful Domenico Franchi, care a creat o epocă contemporană romanului ce a inspirat opera, conservând totodată trăsăturile specifice contextului originar.
Reușita colectivului Operei din Galați se impune drept una dintre cele mai relevante realizări ale artei lirice românești din ultimii ani. Această apreciere este susținută și de recunoașterea internațională dobândită, opera fiind evaluată cu un remarcabil calificativ de 4 din 5 stele de către prestigioasa publicație Bachtrack. Reprezentația operei Lucia di Lammermoor a liricului gălățean este pe același loc în clasament cu reprezentații de la Royal Opera House Londra, Bavarian State Opera München, Metropolitan Opera New York și altele, singura instituție muzicală cu 5 stele fiind Teatro Alla Scala din Milano. Această distincție confirmă atât valoarea artistică a producției, cât și poziționarea onorantă a instituției gălățene în peisajul liric global. Astfel, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” își consolidează statutul alături de marile teatre lirice ale lumii, demonstrând impactul său artistic la scară internațională.
Deși montarea a fost comprimată la o durată de aproximativ două ore, tensiunea dramatică a rămas nealterată, fapt subliniat și de criticul britanic Peter Quantrill în articolul său, intitulat „Death by a thousand cuts for a compelling Lucia di Lammermoor from Galați”, publicat în Bachtrack. Este de notat că, deși criticul şi jurnalistul de specialitate britanic a asistat la toate spectacolele din cadrul festivalului bucureștean, reprezentația gălățeană a fost singura care a beneficiat de o recenzie detaliată din partea acestuia.
Distribuția tânără, alcătuită exclusiv din soliști ai Teatrului „Nae Leonard”, sub conducerea dirijorului Andreas Schein, s-a remarcat prin profesionalismul interpretării, oferind publicului un spectacol memorabil.
În rolul titular, soprana Lorena Mărginean a întruchipat o Lucia vulnerabilă, marcată încă din debutul operei de simptomele unei tulburări psihice latente, culminând cu prăbușirea sa în scena nebuniei din actul al III-lea. Criticul muzial Costin Popa a apreciat acest moment drept cel mai reușit al sopranei, remarcând „îmbinarea facilităților de preluare în siguranță a agilităților acute, cu desenarea discursului melodic în fraze modelate cu nuanțe și sensuri expresive, de la pianisime aerisite, până la sunete de forte penetrante”.
Tenorul Paul Lungu, în rolul lui Edgardo, a fost remarcat pentru „glasul extins și sigur”, observație împărtășită de critica română și britanică. Baritonul Alin Munteanu, cel mai tânăr membru al distribuției, a constituit revelația serii, fiind descris drept „posesor al unei voci atrăgător timbrate, rotunde și omogene pe întreg ambitusul, sonore, cu o bună impostație și focusare, a conturat un personaj dur, neînduplecat și impetuos.”
Într-un peisaj cultural adesea marcat de formalism, performanța Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați demonstrează că viziunea artistică, disciplina profesională și respectul pentru artă pot genera manifestări de înaltă ținută. Lucia di Lammermoor nu a reprezentat doar un succes scenic, ci și o veritabilă declarație de identitate artistică și de excelență profesională. Evident, pentru gălăţenii care nu au văzut premiera, deschiderea stagiunii viitoare va aduce cu sine noi date pentru a putea trăi emoţiile Luciei alături de artiştii gălăţeni.
Aproape 20.000 de spectatori plătitori în stagiunea 2024-2025
Stagiunea 2024-2025 tocmai s-a încheiat, la Grădina de Vară a Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard", pe 6 iulie, cu spectacolul "O familie trăsnită", comedie muzicală bine primită de public, în acelaşi spaţiu în care, weekendul anterior, au răsunat acordurile iubite ale Festivalului "Folk la Dunăre".
Pentru echipa Teatrului "Leonard", stagiunea a însemnat 83 de spectacole, dintre care 17 în parteneriat, pentru promovare şi educaţie culturală, 19.359 de spectatori plătitori, cărora artiştii le mulţumesc pentru susţinerea constantă, şi alte 25 de evenimente la Casa Artelor - concerte, expoziţii, lansări de carte ş.a., cu aproximativ 4.500 de spectatori.
Echipa Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" a participat, cu mare succes, la trei festivaluri internaţionale: Sibiu Opera Festival, Bucharest Opera Festival şi Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet Braşov.