Noile autobuzele Galaţi-Vânători, aglomerate şi insuficiente

Noile autobuzele Galaţi-Vânători, aglomerate şi insuficiente
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Introducerea a două noi trasee de transport în comun, 50 şi 55, care a dus însă la suspendarea traseului 40, le dă multe bătăi de cap călătorilor, atât gălăţeni, cât şi cetăţeni din Sat Costi şi Odaia Manolache, localităţi aparţinând de comuna Vânători. De ce? Pur şi simplu pentru că noile autobuze şi microbuze introduse nu fac faţă traficului, mai ales la orele de vârf.

În nenumărate mesaje trimise primarului Ionuţ Pucheanu pe pagina sa de Facebook, dar şi redacţiei, la articolul dedicat introducerii traseelor, precum şi telefonic, oamenii s-au plâns că, în prima zi cel puţin, a fost haos total. Programul de transport nu fusese afişat pe site-ul Transurb (asa s-a întâmplat în după-amiaza zilei de luni, 15 septembrie), aşa încât, la capătul din Satu Costi şi Odaia Manolache, călătorii s-au prezentat după programul vechi. Surpriză, însă, noile autobuze sunt mai rare decât cele vechi şi, efectiv, copiii navetişti nu au încăput în singurul autobuz care ar fi putut să-i ducă la timp la şcoală. Aşa cum ne-a spus marţi, 16 septembrie, una dintre mămicile de la Odaia Manolache, singura soluţie ca să nu întârzie copilul la şcoală a fost să-i dea 30 de lei pentru o cursă Uber.

"Evident, din poartă în poartă, dar nu putem face asta în fiecare zi. Personal, mă bucur că au fost înlocuite maxitaxi, dar ar trebui suplimentate cursele, mai ales la orele de vârf, este clar că nu fac faţă", a adăugat femeia, care aştepta, la staţia din Barieră, maşina de 12,19. Următoarele erau la 14,49, apoi la 16,00, mult prea rare, spun oamenii.

Dacă, la Odaia, lucrurile mai sunt cum sunt, autobuzele electrice având capacitate ceva mai mare decât microbuzele, traseul 55, care leagă Sat Costi de Piaţa Centrală, este asaltat, iar oamenii, vocali şi foarte supăraţi. "E normal să ne batem ca să ne urcăm în microbuz?! Câştigă cine e mai puternic sau cum?", se întreba un domn, care spunea clar că ar trebui reintrodus traseul 40. "Şi oamenii care locuiesc aici, în Barieră, au nevoie de transport, la fel cei care lucrează la Metro sau în apropiere. Omul se urcă în autobuzul nostru, poţi să-i spui să nu?!", opina omul, secondat de mai multe doamne, supărate că programul de transport se face din birou. "Nu vedem pe nimeni de la primării pe aici, nici de la Galaţi, nici de la Vânători, să vadă cum se circulă! Păi, din birou şi din pix, e simplu, dar realitatea ne omoară!", a mai adăugat cineva, tot privind în zare după 55.

Cu pneurile deja lăsate de la plecare

Ei bine, când a venit, la 11,54, a fost clar de ce era atâta nervozitate în spusele oamenilor. Nu toţi cei care voiau să urce au avut loc, câteva doamne, constatând că nu prea puteau respira, s-au dat jos, dar "locurile" rămase libere s-au umplut repede cu alţi doritori. Lumea s-a înghesuit cum a putut, la final microbuzul plecând umplut mult peste capacitate, cu pneurile deja lăsate sub greutate. Înăuntru, un controlor Transurb îl ajuta pe şofer, eliberând bilete (am înţeles că în Vânători nu există altă soluţie decât să se cumpere biletele de la şofer). În staţia din Barieră, ele puteau fi cumpărate de la casa de bilete, dar mulţi dintre călători nu ştiau asta. Fără îndoială, şi pentru că, în toată staţia, nu exista niciun panou, niciun anunţ, absolut nimic referitor la cele două noi trasee: nici orarul de transport, nici tarife şi modalitatea de achiziţionare a biletelor şi abonamentelor. Încă un motiv de supărare pentru oameni, care se plâng că preţul e mai mare, dar serviciile, cel puţin momentan, lasă de dorit. "Au pus cel puţin câte un leu în plus la staţie (tariful diferă în funcţie de distanţa parcursă - n.a.), înţeleg că nu ne mai iau de oriunde, dar măcar să fie autobuze destule, să nu ne certăm între noi", a opinat o vârstnică, oftând. Chiar aşa.

De joi, traseul 35 va fi prelungit

Întrucât situaţia este destul de tensionată, oamenii aşteptând soluţii de la edili, am solicitat şi noi Primăriei Galaţi un punct de vedere referitor la acest subiect. Am întrebat care era frecvenţa şi gradul de ocupare a traseului 40 şi ce se va face pentru a evita supra-aglomerarea noilor trasee, 50 şi 55.

Din partea Compatimentului de Presă al Primăriei Galaţi, am primit următorul răspuns: "Minibuzele de pe traseul 40 aveau o frecvenţă de 15/20 de minute, iar gradul de validare eram în jur de 60 la sută, cu o medie de 14 călători pe semicursă. Pentru a compensa suspendarea traseului 40 şi a nu supraaglomera noile trasee, 50 şi 55, am decis că, de joi, 18 septembrie, traseul 35 va fi prelungit până la Metro, autobuzele având o frecvenţă de 30 de minute, în intervalul orar 5,15 - 21,45. În ceea ce priveşte calibrarea curselor de pe traseele 50 şi 55, situaţia este sub observaţie, urmând să se ia măsurile necesare astfel încât să li se poată asigura cetăţenilor un transport civilizat, cu mijloace moderne şi ecologice, aşa cum s-a dorit."

Este un semn bun că se găsesc soluţii pentru gălăţenii care circulă între Metro şi Bariera Traian, mulţi, puţini, câţi or fi ei. Sperăm că, odată cu această soluţie, şi cursele de Sat Costi şi Odaia Manolache să fie ceva mai decongestionate.

Galerie de imagini

Citit 1344 ori Ultima modificare Marți, 16 Septembrie 2025 22:57

2 comentarii

  • postat de gigi friptu
    Marți, 16 Septembrie 2025 20:06
    86.124.200.***
    Intrebarea este "de ce minibus in loc de autobuz ?",se stie clar ca sunt foarte multi cetateni in ambele sate ,dar cum opina un calator mai sus ,din birou nu se vede se face din pix si atat !!!
    0
    7
  • postat de @florin
    Marți, 16 Septembrie 2025 19:06
    86.124.202.***
    În Vestul țării,există curse pre-orășenești din anii'60.Nu RATA,cum erau ălea cu care ați năvălit voi la asfalt,pă CSG.Autobuze cu trasee prelungite la pădure,lac etcLe-a descoperit și pesedeu,în 2025
    0
    6

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro