Pentru unii salariați din Galați, Moș Nicolae a luat, nu a dat! Este cazul angajaților magazinului Brico Depot, unitate care a fost închisă permanent începând de luni, 8 decembrie.
Decizia închiderii magazinului din Galați nu a fost anunțată public, ci doar pe canelele interne ale companiei, iar o mare parte a salariaților ar fi fost mutați „forțat” la Brăila.
Despre închiderea magazinului Brico Depot de pe strada Domnească se vorbea „în târg” de mai multe zile, dar nu s-a spus nimic oficial. Cum nu s-a spus nimic, deocamdată, nici despre ce se va întâmpla cu magazinul din Galați. Decizia de închidere vine la nouă luni după ce Consiliul Concurenței a avizat favorabil preluarea rețelei de 31 de magazine Brico Depot de către Altex, jucător major pe piața de electro-IT.
„Viața liberă” a fost sesizată de foști salariați al magazinului din Galați care ne-au spus că „problema cea mai serioasă o reprezintă tratamentul aplicat angajaților”.
„O mare parte dintre ei au fost relocați forțat la Brăila, fără acordul lor și fără acordarea salariilor compensatorii prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la momentul preluării companiei de către Altex. Conform discuțiilor interne, aceste drepturi ar fi trebuit respectate, însă nu au fost acordate. De asemenea, de la preluarea magazinelor Brico Depot de către Altex, situația internă s-a degradat vizibil. Mulți angajați au părăsit compania din cauza lipsei de respect, a presiunilor constante și a lipsei totale de empatie din partea noii conduceri. Atmosfera de lucru a devenit insuportabilă pentru mulți dintre cei care au rămas. Considerăm că această situație merită făcută publică, întrucât afectează: zeci de angajați tratați nedrept, comunitatea din Galați, care pierde un magazin important, și transparența companiei, care evită să comunice deschis deciziile luate”, se afirmă în sesizarea primită pe adresa redacției.
Am încercat să obținem un punct de vedere oficial referitor la situația de la Galați, dar reprezentanții Brico Depot ne-au confirmat doar că „magazinul a fost deja închis”.
Brico Depot Galați s-a deschis oficial pe 15 martie 2019, prin transformarea fostului magazin Praktiker, după preluarea de către Kingfisher plc., cel mai mare grup de retail din Europa cu articole pentru reamenajarea caselor. Aproape cinci ani mai târziu, în decembrie 2024, Altex a cumpărat rețeaua Brico Depot România, într-o tranzacție de 70 milioane de euro, care a inclus întreaga rețea de 31 de magazine din 24 de orașe, operațiunile de distribuție și sediul central din București. Tranzacția a primit avizul favorabil al Consiliului Concurenței în aprilie 2025.

