Liberty pregătește repornirea laminoarelor

Liberty pregătește repornirea laminoarelor
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

O informare venită din surse sindicale, și care circulă pe canalele interne de comunicare, prezintă câteva informații nu tocmai conforme cu realitatea și care NU sunt asumate de conducerea companiei.

Astfel, chiar din start, se afirmă că de la 1 mai nu va mai fi șomaj tehnic în Combinat. Or, regimul de întrerupere temporară a activității (așa-zisul „șomaj tehnic”), care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2025, a încetat de fapt chiar de la 1 aprilie, adică după șapte luni, fapt anunțat și de „Viața liberă” la vremea respectivă.

Măsura a avut ca principal scop reducerea cheltuielilor salariale lunare ale Combinatului, de la aproape șase milioane de euro, la aproximativ jumătate. În plus, nu s-au mai plătit tichetele de masă în această perioadă și s-a redus numărul de convenții pentru transportul salariaților.

Un aspect real din comunicarea sindicală citată este acela că se pregătește repornirea laminoarelor. Pentru LBC sunt până în 20.000 tone în regim de tolling, cu posibilitate de prelungire. Un alt aspect real este acela că, dacă va fi nevoie, se va apela și la pensionari pentru completarea personalului necesar.

Conform unei informări recente venite din partea administrației Liberty, „pentru perioada noiembrie 2025 – februarie 2026 s-au recalculat, pentru toți angajații, deducerile personale din perspectiva accesării Fondului de Garantare, nu doar pentru cei care au semnalat diferențe”.

Rectificările ar urma să fie virate în salariul pe luna martie, care va fi plătit în cursul lunii mai.

Citit 1970 ori Ultima modificare Duminică, 26 Aprilie 2026 18:14

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro