Deși au scăzut numeric, accidentele rutiere pe drumurile din România sunt de o gravitate deosebită, anunță Poliția Rutieră, într-un bilanț pe primele trei luni ale acestui an. Aproape 700 de evenimente rutiere soldate cu morți sau răniți au fost înregistrate pe teritoriul țării până la finele lunii martie, o treime dintre acestea fiind mortale. Una dintre cauzele principale rămâne viteza.
Deși statistica arată că numărul accidentelor rutiere este în scădere, dramele care se întâmplă pe drumurile din țară au un impact deosebit de fiecare dată, anunță polițiștii, care au întocmit un bilanț care arată că în intervalul 1 ianuarie - 31 martie 2026, pe șosele patriei au avut loc, în medie, circa opt accidente grave în fiecare zi. Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în aceste evenimente depășește 200, în timp ce victimele care s-au ales cu leziuni grave trece mult de 500.
”În primele trei luni ale anului 2026, la nivel național, au fost înregistrate 669 de accidente, ce au avut ca urmări decesul a 223 de persoane și rănirea gravă a 546 de oameni. Comparativ cu perioada similară a anului 2025, au fost înregistrate cu 8,6 la sută mai puține accidente, cu nouă la sută mai puține persoane decedate și cu 1,1 la sută mai puține persoane rănite grav. În comparație cu perioada similară a anului trecut, numărul accidentelor produse pe fondul vitezei a scăzut cu 13,7 la sută, cel al persoanelor decedate cu 42,8 la sută, iar cel al persoanelor rănite grav s-a redus cu 1,8 la sută”, precizează reprezentanții IGPR.
În urma analizării cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, polițiștii au constatat faptul că viteza, sub cele două forme, neadaptată condițiilor de drum/trafic și neregulamentară, ocupă al doilea loc în ierarhia principalelor cinci cauze generatoare de accidente, cu 119 accidente grave, soldate cu decesul a 32 de persoane și rănirea gravă a altor 104.
Peste 160.000 de vitezomani prinși cu radarul
În urma acțiunilor cu radarele pe șoselele naționale sau ca urmare a producerii evenimentelor rutiere, polițiștii raportează, pentru intervalul menționat, 165.264 de abateri privind nerespectarea regimului legal de viteză. Acestea reprezintă o treime din totalul abaterilor săvârșite de către conducătorii auto.
În perioada analizată, au fost reținute 11.555 de permise de conducere pentru depășirea vitezei maxime legale admise, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90-120 de zile, ceea ce reprezintă aproape 30 la sută din totalul permiselor de conducere reținute de polițiștii de la Rutieră, pentru fapte contravenționale, mai arată raportul poliției.

