„O fântână arteziană încastrată în pavimentul de granit, cu cel puțin nouă jeturi de apă verticale, iluminate cu LED-uri de culoare albă, ar urma să ia locul actualei arteziene, din piațeta de la Biserica Greacă”, scriam în ediţia din 2 august 2022 a ziarului „Viaţa liberă”. Aşa prevedea proiectul de hotărâre ajuns pe masa aleşilor, prin care întregul ansamblu arhitectonic, al cărui autor a fost arhitectul Radu Drişcu și care cuprindea Fântâna cu coloane, Perg ...
„Măcar știu cetățenii pentru ce plătesc impozite și taxe!”... Mai în glumă, mai în serios, așa se poate spune despre pavajul decopertat în zona Romarta, chiar în fața sediului Direcției de Taxe și Impozite. Dalele de granit au fost scoase din loc în loc, iar zona este împrejmuită cu o bandă roșie, pentru ca nu cumva cineva să calce pe acolo și să se accidenteze. La solicitarea noastră, Primăria municipiului Galați ne-a informat că se execută lucrări de repara ...
Un soclu, o nouă fântână arteziană, un amfiteatru, mai multe bănci, cişmele noi, bolarzi tip scaun, mult granit, un pic de gazon, câţiva copăcei firavi şi lumini arhitecturale. Acestea ar fi, la prima vedere, elementele de noutate ale reamenajării Piaţetei de la Biserica Greacă. Şi, desigur, dispariţia a (cel puţin) 19 arbori maturi, care umbreau acest spaţiu. Lucrările de modernizare, începute în ianuarie anul acesta, par să fi ajuns la final. Cert este că valoarea invest ...
Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fost scoase bordurile noi, readuse cele vechi și montate la loc. Firește, bordurile care au rezistat tot acestui "transfer". Iar care nu, au fost "relocate" de pe o altă stradă istorică, unde s-au pus ditai bordurile noi, fără vreo legătură cu granitul. La final, au mai fost scoase o dată bordurile vechi și "potrivite" la loc. Desigur, pe strada Domnească, unde "borduriada" autorit ...
Folosirea, la modernizarea trotuarelor din Galaţi, a pavelelor din granit a fost întâmpinată cu păreri diferite. Unora le place aspectul lor, altora nu, dar cei mai mulţi sunt de acord că acestea sunt destul de fragile, spărgându-se cu uşurinţă (uneori sunt ciobite sau au colţuri sparte chiar de la instalare), iar soluţia de prindere nu este cea mai fericită, pavelele mişcându-se relativ repede după fixarea lor, ceea ce pune în pericol nu doar integritatea materialului, dar ş ...
Schimbarea bordurilor pe orice stradă din oraş, dar mai cu seamă în zona centrală, a constituit, mai mereu, un subiect sensibil pentru gălățeni. Mai ales dacă e vorba despre bordurile de granit, care și-au dovedit rezistența în timp și care, într-un fel, spun povestea unor vremuri trecute.Firește, de fiecare dată, se manifestă suspiciunea că aceste materiale de construcție vor ajunge să fie valorificate în condiții obscure, în beneficiul personal al cuiva.Evident, şi disl ...