„Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” va fi înscrisă în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. La fel şi tradiția creşterii cailor de rasă Lipițan. Deciziile au fost luate chiar pe 1 Decembrie 2022, la Rabat, în Maroc, de către Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, reunit în cea de-a 17-a sesiune. Veştile bune au fost anunțate de ...
Galațiul a fost pentru o zi "capitala" țării în materie de cercetare și inovare, grație Conferinței "Orizont Europa - Oportunități de finanțare pentru cercetătorii și întreprinderile românești", organizată luni, 19 septembrie, de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, alături de Comisia Europeană și Parlamentul European. Evenimentul a reunit în sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini" reprezentanți de marcă ai mediului universitar, ai unor institute de cercetări, ai m ...
Tot mai mulți magistrați din România încep să înțeleagă că, în cazul dosarelor cu minori, este obligatoriu ca interacțiunea cu aceștia să aibă loc în așa fel încât să nu le provoace copiiilor traume suplimentare. La Judecătoria Timișoara, de exemplu, după audiere, copiii ies ținând pe degețel câte un sticker-fluturaș, cadou din partea magistraților. De altfel, Camera specială de audiere de la acea instanță se numește „Camera fluturașilor”. Fiecare Cameră sp ...
Pr. Lucian Vasile Petroaia, "Lex orandi. Studii de teologie liturgică", Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Iași, 2021 * Cartea părintelui Lucian Petroaia are un sumar deosebit de bogat (sunt și aproape 550 de pagini!), aproape caleidoscopic, arătând dragostea autorului și pentru istorie, contemporană și nu numai, zonală, națională și universală, pentru carte și cărți (vechi sau nu) și deloc în ultimul rând, după cum am arătat în alt comentariu, ba c ...

Depistat cu document de identitate românesc fals

Vineri, 19 Martie 2021 09:00 | Publicat în JURIDIC
Un cetăţean al Republicii moldovean, în vârstă de 42 de ani, a fost depistat cu un document de identitate românesc fals, la graniță. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit o carte de identitate cu însemnele autorităților din  România, ascunsă în borseta unui bărbat din Republica Moldova, care încerca să treacă granița fiind pasager într-un autocar. În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau ...

Fără permis, s-a dat drept altul

Marți, 16 Martie 2021 06:00 | Publicat în AUTO
Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Tecuci, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins șofând fără permis de conducere. Mașina la volanul căreia se afla a fost trasă de dreapta nu oriunde, ci pe DE 581, la Berheci, echipajul rutier stabilind rapid că șoferul nu figura ca posesor de carnet. Ca să scape, tânărul le-a dat polițiștilor alte date de identitate, însă verificările ulterioare l-au dat de gol. Drept urmare, problemei legate de lipsa permisului, care i-ar putea ...

Azilanţi fără documente de identitate

Miercuri, 24 Februarie 2021 01:55 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Mai mult de jumătate dintre adulţii care ajung în Germania în căutare de azil nu îşi pot dovedi cu documente numele, cetăţenia sau data naşterii, a transmis Ministerul federal de Interne, ca răspuns la întrebarea unui membru al Bundestagului, informează marţi dpa. “În 2020, proporţia de solicitanţi de azil cu vârsta de +18 ani fără documente de identitate a fost de 51,8 la sută”, i-a scris ministerul deputatei liber-democrate Linda Teuteberg, conform unui document consu ...

Cărți de identitate noi, în ziua alegerilor

Joi, 24 Septembrie 2020 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gălățenii care și-au pierdut, deteriorat sau le-au fost furate cărțile de identitate vor putea solicita altele noi, în regim special, pentru a putea vota la alegerile locale de duminică, 27 septembrie. Programul serviciilor de evidență a populației din județ, respectiv Galați, Tecuci, Tg. Bujor, Berești, Țepu, Corod, Scânteiești, Pechea, Cudalbi, Liești și Ivești, a fost prelungit în zilele de sâmbătă, 26 septembrie, în intervalul orar 8,00 - 16,00, și duminică, 27 sep ...

Cărţi de identitate pentru persoanele netransportabile

Miercuri, 04 Martie 2020 09:15 | Publicat în SOCIETATE
Persoanele netransportabile au posibilitatea de a apela la camera mobilă pentru întocmirea cărţilor de identitate, informează Primăria municipiului Galaţi. Serviciul de Evidenţa Persoanei Galaţi efectuează deplasări cu camera mobilă la domiciliul persoanelor netransportabile în vederea preluării imaginilor necesare întocmirii cărţilor de identitate, folosind echipamentele foto digitale din dotare, potrivit normelor legale.Solicitările pentru camera mobilă pot fi făcute de c ...

Când suntem obligaţi să ne dezvăluim identitatea

Marți, 14 Ianuarie 2020 10:00 | Publicat în JURIDIC
Suspecţii de comiterea unor infracţiuni sau contravenţii, martorii la un act de constituie abatere de la lege ori persoanele care intenţionează să pătrundă într-un spaţiu păzit sunt doar câteva dintre categoriile de persoane ce sunt obligate, începând cu această lună, să dea date privind stabilirea identităţii. În acelaţi timp, poliţiştii sunt obligaţi să comunice motivul pentru care solicită legitimarea. Legea 192/2019, care intră în vigoare în această lună şi a ...
Pagina 1 din 3