„KÎZÎM”, de Radu Potcoavă, filmul care aduce în prim plan o poveste inspirată din comunitatea tătară din România, avându-i în distribuție pe Meryem Yeliz Mustafa, Elias Ferchin Musuret, Turchian Güzin Nasurla, Tudor Chirilă, Judith State, Amuly, Bogdan Farcaș, Matei Saizescu și alții, intră în programul cinematografelor din 24 februarie.
Protagonista filmului este Meryem Yeliz Mustafa, care joacă rolul Seldei, o adolescentă care trăiește între identitatea culturală, cea generațională și cea emoțională. Pentru părinții ei tătari Aynur și Ghiulfer, tradițiile și obiceiurile par mai importante decât sentimentele și voința ei. Pentru Adi și Cristina, părinții lui Tudor, colegul ei român de care este îndrăgostită, încrederea în copilul lor primează. Două lumi aparent diferite, din același oraș, se întâlnesc într-un moment de cumpănă, după o întâmplare nefericită dintr-o vară, care le răstoarnă liniștea și îi determină să-și chestioneze fiecare modul de a trăi și de a privi viața.
Alintată „KÎZÎM” („draga mea”/ „fetița mea”), în copilărie sau atunci când le face pe plac părinților, Selda își dorește apropiere, încredere și protecție. Iar filmul cu același nume, pune în lumină o poveste universală, centrată pe adolescenți și relațiile cu părinții lor.

