Drumul Expres Galaţi - Brăila, în întârziere
Vineri, 10 Ianuarie 2025 18:20 | Publicat în Prima Pagina
Drumul Expres Galaţi - Brăila ar putea fi gata abia în toamnă, conform unor previziuni pentru 2025 făcute de Asociaţia "Pro Infrastructură", deşi ultima estimare a oficialităţilor indica primăvara acestui an ca termen de finalizare.
"Cei 10,77 kilometri de pe DEx6 Galaţi - Brăila pot fi gata în toamnă, dacă se doreşte asta", scrie asociaţia, pe pagina sa de Facebook.Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, "DEx Galați - Brăila, întârziat pe fondul mo ...
Drumul expres Brăila - Galați, gata în aprilie 2025
Vineri, 01 Noiembrie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Dintre cele patru drumuri expres care ar trebui să lege Brăila de alte municipii importante, precum Tulcea, Galați, Focșani, Buzău, drumul Brăila – Galați este cel mai aproape de finalizare, având stadiu de execuție a lucrărilor de 86%, scrie Arena Construcțiilor. Cu o lungime de 10,77 km, Drumul expres Brăila – Galați ar urma să fie finalizat în aprilie anul viitor, după cum a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, pentru sursa citată. La începutul lu ...
”Undă verde” pentru noul racord rutier și feroviar din Portul Galați (FOTO și VIDEO)
Vineri, 19 Aprilie 2024 20:00 | Publicat în Bani Europeni
Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați a recepționat în cursul zilei de vineri, 19 aprilie, lucrările la racordul rutier și feroviar ce va deservi viitoarea platformă multimodală din Portul Galați. Noile elemente de infrastructură, rezultat al unei investiții de 108,85 milioane de lei, vor fi integrate în actualele rute de transport dintre Galați și Giurgiulești, precum și spre Port Bazinul Nou.
Racordul rutier este primul obiectiv finalizat în cadrul mai ampl ...
La Nicorești s-au obținut primele tranșe de bani în cadrul proiectului de înființare a rețelei de distribuție a gazelor naturale, investiție în valoare totală de 72,5 milioane de lei. Este un mega proiect care vizează racordarea la rețeaua de alimentare cu gaze a tuturor celor zece sate ale comunei.Parcursul proiectului a fost unul sinuos. Totul a început în 2019, cu o aprobare de finanțare obținută prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, dar guvernul, din ...
S-au finalizat lucrările la racordul rutier și feroviar din Portul Galați (FOTO)
Duminică, 07 Aprilie 2024 20:00 | Publicat în SOCIETATE
Lucrările la racordul rutier și feroviar ce va deservi viitoarea platformă multimodală din Portul Galați au fost finalizate, construcția urmând să fie recepționată în cursul lunii aprilie
Investiția, în valoare de peste 108,85 milioane de lei, a fost realizată cu fonduri europene de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, în cadrului unui proiect finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.
Programul investițional Platformă M ...
La Liești, cabinete medicale în fosta Casă a Pionierilor
Luni, 01 Aprilie 2024 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Comuna Liești are dimensiunile unui mic oraș, problemele care trebuie rezolvate sunt și ele pe măsură, iar responsabilitățile, la fel.
Stând de vorbă cu primarul Iulian Boț (PNL), aflăm că, pentru 2024, comuna are un buget de 53 de milioane de lei, din care 17,5 pentru funcționare, iar restul, pentru investiții, semn că sunt în desfășurare proiecte serioase.
Printre acestea, pista pentru biciclete, proiect aflat în implementare, cu finanțare prin Programul Național de Redr ...
Beneficiarii noilor branșamente de apă, așteptați pentru perfectarea contractelor
Joi, 07 Martie 2024 11:13 | Publicat în SOCIETATE
În anul 2023, operatorul regional Apă Canal SA Galați a finalizat lucrări de reabilitare și extindere a rețelelor de apă potabilă, inclusiv conducte de aducțiune, pe o lungime de 212.281 m, în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în județul Galați, în perioada 2014 – 2020”, finanțat prin POIM. În localitățile din cele 22 de comune beneficiare ale proiectului, pe traseul conductelor noi de apă potabilă s-au executat, la lim ...
Cale liberă pentru lucrările pe DN 251 A
Marți, 13 Februarie 2024 10:01 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria Matca a finalizat, săptămâna trecută, lucrările de canalizare pe drumul județean care traversează comuna. De încheierea acestei investiţii depindea continuarea modernizării pe DJ 251 A, Matca - Corod - Tecuci, proiect al Consiliului Judeţean Galaţi blocat de lucrările de canalizare de pe șosea.Reţeaua de canalizarea de la Matca este parte a unui proiect cu fonduri europene derulat de Apă Canal SA, în valoare de 52 milioane de euro, ajuns acum într-un stadiu de realiz ...
Calea ferată cu ecartament larg din Zona Liberă, gata până la sfârșitul anului
Marți, 21 Noiembrie 2023 20:00 | Publicat în Prima Pagina
Operațiunea de prelungire a infrastructurii portuare a Galațiului, cu 800 de metri liniari de cale ferată cu ecartament larg, de la Port Bazinul Nou până în Zona Liberă, este pe final și va fi gata până la sfârșitul acestui an, dau asigurări reprezentanții Regiei Autonome Administrația Zonei Libere (AZL) Galați.
Acest lucru se face printr-un proiect în trei, semnat de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA Galați, Compania PBN Logistics SA și AZL, proiect finan ...
Finanțare pentru drumurile din Cuza Vodă și Drăgușeni
Joi, 07 Septembrie 2023 08:03 | Publicat în SATUL
La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au fost aprobate spre finanțare, în această săptămână, contracte în valoare totală de 530.350.791,44 de lei, beneficiarii proiectelor fiind o serie de administrații publice locale. Printre acestea, se numără și investițiile în materie de modernizare a infrastructurii rutiere în comunele gălățene Cuza Vodă și Drăgușeni, acestea beneficiind de o finanțare de 19,3 milioane de lei. Prin Programul Național d ...