S-au finalizat lucrările la racordul rutier și feroviar din Portul Galați (FOTO)

S-au finalizat lucrările la racordul rutier și feroviar din Portul Galați (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

Lucrările la racordul rutier și feroviar ce va deservi viitoarea platformă multimodală din Portul Galați au fost finalizate, construcția urmând să fie recepționată în cursul lunii aprilie

Investiția, în valoare de peste 108,85 milioane de lei, a fost realizată cu fonduri europene de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, în cadrului unui proiect finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

Programul investițional Platformă Multimodală Galați (PMG) este realizat de APDM Galați, în parteneriat cu operatorul Port Bazinul Nou. Investițiile au fost structurate în trei etape/proiecte, construirea racordului rutier și feroviar fiind cuprinsă în PMG – Etapa 2 „Modernizarea infrastructurii rutiere din zona Platformei Multimodale pentru înlăturarea blocajelor în trafic și relocarea unui segment de cale ferată pentru fluidizarea traficului feroviar din zona portuară”.

În prezent sunt în curs de realizare și lucrările la PMG Etapa 1, proiect ce revine APDM Galați, ce se referă la modernizarea cheului, necesar pentru asigurarea acordării directe a navelor maritime și fluviale, dar și la PMG Etapa 3, ce revine Port Bazinul Nou, ce are drept obiectiv realizarea zonei de acces, precum și a zonei de depozitare și manipulare a mărfurilor.

PMG Etapa 2, privind racordul rutier și feroviar este prima componentă din cadrul Platformei Multimodale care se finalizează, rolul acesteia fiind de a asigura o infrastructură modernă în ceea ce privește accesul terestru în Portul Galați.

Lucrările la racordul rutier și feroviar au început în 2022 și au fost executate de asocierea formată din Tancrad (lider) - Citadina '98 - Oldroad Construct - Lemacons, având ca subcontractori Arcada Company și Gazterm Proiect SRL.

În ceea ce privește indicatorii tehnici, lucrările la noul racord feroviar și rutier au însemnat 2,284 km sector rutier modernizat, inclusiv pasaj și sens giratoriu. De asemenea, 3,2 km cale ferată a fost demontată și 2,2 km de cale ferată nouă a fost reconstruită pe un alt amplasament.

”Soluția de modernizare și de fluidizare a traficului pe drumului național DN 2B în zona Port Bazin Nou prin implementarea unui pasaj superior peste calea ferată și a unui sens giratoriu elimină anumite puncte de conflict existente și îmbunătățește circulația rutieră în zonă, precum și siguranța și confortul în trafic”, se precizează în documentația proiectului.

Acest proiect de investiții are drept obiectiv dezvoltarea pieței transportului intermodal în România, care se va dezvolta la/dinspre Portul Galați. Sistemul multimodal face posibilă interacțiunea mai multor modalități de transport, respectiv de pe cale navigabilă se poate trece pe rutier sau feroviar.

”Toată această conexiune de la căile navigabile spre interiorul portului și alte mijloace de transport sunt parte a unui concept mai amplu, în care a fost cuprinsă și îmbunătățirea infrastructurii rutiere și feroviare utilizate de agenții economici care operează în port. Nu a fost simplu, a fost nevoie inclusiv să construim un pasaj rutier pentru a asigura fluidizarea traficului, astfel încât toți operatorii să-și poată desfășura activitatea nestingherit și fără să apară blocaje între diferitele categorii de mijloace de transport. De asemenea, capacitățile de infrastructură și facilitățile care s-au realizat prin această investiție sunt unice, deoarece, de exemplu, vor permite transferul rapid și economic al mărfurilor între ecartamente largi specifice țărilor ex-sovietice, precum Ucraina sau Republica Moldova și ecartamentele de cale ferată specifice țărilor europene”, ne-a explicat Marcela Daniela Costea, directorul general al APDM Galați.

Platforma Multimodală Galați urmărește dezvoltarea unui terminal intermodal cu o capacitate de 150.000 TEU/an în Portul Galați și va fi echipat pentru a gestiona diferite tipuri de unități intermodale de încărcare (ILU).

Principalele segmente care vor fi deservite de terminal vizează realizarea prin Galați a unui lanț logistic de transport bi-modal între Europa Centrală și Turcia, cu o legătură maritimă către țările limitrofe Mării Negre, precum și crearea unui punct de transport multimodal care să lege România de Europa Centrală de-a lungul Coridorului Rin-Dunăre, ca punct final sau inițial al lanțului care va stabili transportul continental cu puncte în România, Ungaria, Austria și Germania/Olanda.

Portul Chilia Veche, modernizat din temelii

CN Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați a finalizat proiectul finanțat din fonduri europene “Modernizarea și Dezvoltarea Portului Chilia Veche”.

În valoare de 40,72 milioane de lei, din care 34,25 milioane de lei eligibilă, proiectul a beneficiat de un grant de 29,11 milioane de lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (85 la sută din valoarea eligibilă), iar contribuția de la bugetul de stat a fost de 5,14 milioane de lei (15 la sută).

În cadrul proiectului s-a realizat reabilitarea și modernizarea Danei de pasageri (Km 45) și a inclus: reabilitare Cheu acostare propriu-zis L=160 ml; reabilitare Cheu racord aval L= 60 ml; reabilitare suprastructură portuară – amenajări exterioare; reabilitare clădire Gara fluvială de pasageri și administrație Sc= 249,35 mp.

De asemenea, proiectul a inclus și reabilitarea și modernizarea Danei comerciale (Km 44): reabilitare Cheu acostare L= 122 ml; reabilitare suprastructură portuară – amenajări exterioare.

Contract privind lucrările de modernizare a Portului Tulcea

CN Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați a semnat, săptămâna trecută, contractul privind asigurarea serviciilor de asistență tehnică și execuție a lucrărilor pentru realizarea obiectivului investițional ”Dezvoltare Port Tulcea - Etapa I”, informează compania.

Antreprenorul lucrărilor va fi reprezentat de asocierea formată din Citadina 98 SA (lider), Tancrad SRL și Complex Delta SRL.

Indicatorii tehnico-economici cuprind realizarea, în Portul Industrial Tulcea, a 100 ml cheu vertical nou-creat (dană fluvială), 4.000 mp teritoriu portuar nou-creat și 230 ml reabilitare cheu existent. De asemenea, în Portul comercial Tulcea este prevăzută realizarea a 323 ml front de acostare nou, 4.000 mp teritoriu portuar nou-creat, 3.520 mp platformă de circulație la cheu și 125 ml reabilitare drum acces la cheu

Valoare totală a proiectului este de 109,897 milioane de lei (inclusiv TVA).

”Continuitatea proiectului, început prin intermediul Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020 (POIM), va fi asigurată prin intermediul Programului Transport 2021-2024 (PT), Prioritatea - 7 Dezvoltarea transportului naval și multimodal, Obiectiv specific 3.1. Dezvoltarea unei rețele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale. Sursa de finanțare: fonduri europene nerambursabile (FC - Fond de coeziune), buget de stat, surse proprii”, precizează APDM Galați. 

Transporturi pe căi navigabile interioare

ArticolÎn transportul pe căi navigabile interioare, porturile în care au fost înregistrate cele mai mari cantităţi de mărfuri (valori în mii tone) au fost Constanţa, cu o pondere de 67,6 la sută, şi Galaţi, cu o pondere de 6,1 la sută, la nivelul anului 2023, iar la nivelul trimestrului patru 2023, Constanţa, cu pondere de 70,7 la sută, şi Galaţi, cu 8,3 la sută, potrivit INS. Mărfurile înregistrate în transport internaţional pe căi navigabile interioare au avut ca destinaţie sau au provenit din state membre ale Uniunii Europene în proporţie de 15 la sută în anul 2023 şi respectiv, de 12,6 la sută în trimestrul patru 2023.

Citit 5988 ori Ultima modificare Luni, 08 Aprilie 2024 18:56

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro