La Liești, cabinete medicale în fosta Casă a Pionierilor

La Liești, cabinete medicale în fosta Casă a Pionierilor
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Comuna Liești are dimensiunile unui mic oraș, problemele care trebuie rezolvate sunt și ele pe măsură, iar responsabilitățile, la fel.

Stând de vorbă cu primarul Iulian Boț (PNL), aflăm că, pentru 2024, comuna are un buget de 53 de milioane de lei, din care 17,5 pentru funcționare, iar restul, pentru investiții, semn că sunt în desfășurare proiecte serioase.

Printre acestea, pista pentru biciclete, proiect aflat în implementare, cu finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin care se amenajează trei kilometri, cu două sensuri, astfel încât lieștenii care se deplasează pe două roți să o poată face în siguranță.

Tot prin PNRR se finanțează și construirea - pe vechea platformă de gunoi, care a fost închisă - a unui centru de colectare a deșeurilor cu aport voluntar. Un alt proiect, cu bani din aceeași sursă, pentru înființarea unui parc fotovoltaic, se află în etapa de evaluare.

Cu fonduri de la Administrația Fondului de Mediu (AFM) se va moderniza sistemul de iluminat public, introducându-se sisteme cu LED, valoarea celor două proiecte fiind de patru milioane de lei. Se va reduce astfel consumul de energie, fiindcă intensitatea luminii, în funcție de intervalul orar și necesitate, va putea fi ajustată printr-o aplicație de pe telefon.

Proiectul de care primarul Iulian Boț este foarte mulțumit se referă la reabilitarea și recompartimentarea fostei Case a Pionierilor, transformată astfel în centru comunitar integrat, cu cabinete medicale - medicină generală, stomatologie, ginecologie, pediatrie etc - lucrare aflată actualmente în derulare.

În ceea ce privește asfaltările, s-au finalizat 4 km și alți 10 km sunt în lucru, de săptămâna viitoare (după 1 aprilie - n.a.) începe să se toarne asfaltul și aici. Este vorba despre asfaltări pe drumurile laterale, întrucât principala arteră a comunei, DN 25, este în administrarea CNAIR. Potrivit primarului, nu se asfaltează niciun metru dacă nu sunt realizate toate utilitățile. În acest sens, se realizează, din fonduri proprii, ultimul segment de 3,5 km de rețea de apă și canalizare, care completează tot Lieștiul, astfel încât, spune edilul, să nu existe nicio casă neracordată.

Tot în ultimul mandat al primarului Iulian Boț s-au realizat alți 5 km de rețea de apă și canalizare, prin POIM, împreună cu operatorul regional Apă Canal. Grosul rețelei se făcuse într-un mandat anterior, prin POS Mediu, 42 de km de canalizare și 44 de km pentru alimentarea cu apă.

Pentru alți 5 km de asfalt, Primăria Liești este în procedura de licitație, ceea ce înseamnă, potrivit edilului Boț, că ar rămâne doar încă alți 5 km ca să fie finalizați toți cei 60 de km de străzi pe care s-au realizat rețelele de apă și canalizare.

Pista de biciclete, proiect finanțat prin PNRR

Centrul Comunitar Integrat

Bani pentru școli, sport și relaxare

În Liești există patru școli și patru grădinițe. Cu fonduri europene, școlile au fost dotate cu materiale pentru curățenie, tablete pentru copii, bănci noi, table inteligente și laptopuri, astfel încât condițiile să fie dintre cele mai bune, atât în perioada pandemiei, cât și după. Acum, cu finanțare prin PNRR, se află în stadiu de licitație un proiect pentru școlile din comună, care va veni cu dotări în completarea celor existente.

O altă investiție utilă comunității și realizată cu fonduri de la Compania Națională de Investiții este o sală de sport cu 180 de locuri, aproape de finalizare.

La Școala Nr. 1 și la dispensar au fost realizate parcări, iar centrul a fost extins. La Școala Gimnazială "Sf. Nicolae" a fost amenajat un cabinet școlar, a fost construit un teren de sport cu tartan și au fost modernizate aleile pietonale din zonă. Un alt teren de sport, tot cu tartan, a fost amenajat, cu fonduri UE, în zona pieței. Tot aici a fost construită o scenă pentru evenimente, astfel încât să nu se mai plătească atât de mulți bani agenților economici externi (scena și sonorizarea costau 20.000 de euro, pentru două zile), iar momentele festive să poată fi organizate în regie proprie sau cu costuri mai mici.

Primarul Iulian Boț consideră că Ansamblul "Cununița Satului" și echipa de fotbal Sporting Liești, care activează în Liga a III-a, sunt cele mai bune ambasadoare ale comunei şi le va susține în continuare.

Teren de sport din tartan la Școala Gimnazială „Sf. Nicolae”

Sală de clasă cu videoproiector și tablă inteligentă

Scena pentru evenimente

Investiții pentru pacea sufletească

Sănătatea trupului, dar mai ales cea a spiritului nu sunt neglijate la Liești, administraţia locală făcând eforturi să sprijine în demersurile lor bisericile și să depună proiecte pentru a realiza obiective în parteneriat cu acestea, cu sprijinul și binecuvântarea Arhiepiscopului Dunării de Jos, ÎPS Casian.

La Biserica "Sfântul Nicolae" din Șerbănești, de pildă, potrivit informațiilor primite de la primarul Iulian Boț, anexa socială cu sală pentru praznice (foto) este în curs de finisare la interior, urmând să pună la dispoziția enoriașilor spațiul cel mai potrivit pentru evenimentele pe care le organizează în sânul bisericii.

Pe aceeași linie, prin Compania Națională pentru Investiții, se va realiza, încă nu este semnat contractul, dar este o chestiune de timp, o anexă socială similară și la Biserica "Adormirea Maicii Domnului", unde paroh este părintele Blănaru. Aici, urmează să se realizeze, prin acest proiect, inclusiv pictura bisericii.

*Acesta este al doilea dintr-o serie de trei articole de prezentare, model pentru ceea ce ar putea prezenta, contra cost, oamenii politici doritori în campania electorală. Menționăm că acestea au fost realizate cu titlu gratuit, alegând drept interlocutori primari cu experiență, cu mai multe mandate și realizări la activ. V.L.

Citit 4562 ori Ultima modificare Marți, 02 Aprilie 2024 19:55

1 comentariu

  • postat de Gicu
    Marți, 02 Aprilie 2024 06:22
    82.79.152.***
    La Liesti ( Șerbănești) gardul cimitirului din sat cade peste morminte .Halal primar !
    1
    4

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro