Marea recalculare a pensiilor a generat întârzieri semnificative în sistemul de pensii din România, iar procesul continuă să fie afectat de probleme tehnice, conform Digi24. Ministrul Muncii, Florin Manole, a explicat că întârzierile persistă din cauza unui sistem informatic „suprasolicitat”, care necesită modificări constante pentru a face față volumului mare de dosare.
În plus, mica recalculare, care ar fi trebuit să fie mai rapidă, înregistrează deja cinci luni de înt ...
Românii, liderii migrației în Uniunea Europeană
Duminică, 20 Iulie 2025 08:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România conduce în Uniunea Europeană (UE) la numărul cetățenilor care trăiesc în alte state comunitare, potrivit profit.ro.
Aproximativ 3,1 milioane de români, adică 16,28% din populație, au ales să locuiască în altă țară din UE.
Această rată este mult mai mare decât în Polonia și Italia, unde doar 3,99%, respectiv, 2,6% dintre cetățeni trăiesc în străinătate. Croația și Bulgaria urmează cu procente semnificative, în timp ce în Germania, Franța sau Suedia sub ...
Las-o, bă, că merde şi așa!
Sâmbătă, 19 Iulie 2025 00:06 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Comisia Europeană propune ca fermierii pensionari să nu mai primească subvenții. Ce treabă are Ursula cu Prefectura? Aparent, niciuna. În realitate însă, până și Ursula von der Leyen conține apă, ca orice organism uman și european, însă asta nu-i garantează hidratarea, cum ar spune creierul afacerii și ideii cu subvențiile alese pe sprânceană. Ca să nu credem că doamna Ursula și celelalte personaje de bine nu se gândesc la prosperitatea noastră, a românilor, ni se s ...
Învățământ doar cu titulari, implementat peste vară
Sâmbătă, 19 Iulie 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
În grupurile de profesori de pe rețelele de socializare a început deja forfota care are în prim-plan noile măsuri ce vor fi luate la început de an școlar de către ministrul Daniel David. Se pare că oamenii din subordinea domniei-sale au început deja să trimită în teritoriu solicitări de simulare a ocupării catedrelor vacante doar cu titulari, deși rezultatele la examenul de titularizare se vor afișa abia pe 22 iulie...
Simulăm, aşadar, o situție posibilă, cu doar o lună î ...
Sâmbătă, 19 iulie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Nicolae Bălcescu, Macului și Calea Smârdan. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251 în comunele Smârdan și Pechea, iar pe DN 25, la Independența și Barcea. Pe DN 26, radare se vor afla la Tulucești și Tătarca, iar pe DE 581, o autospecialeă va fi prezentă Priponești.
Duminică, 20 iulie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe stră ...
Pot să spun cu toată sinceritatea şi cu toată responsabilitatea şi argumentaţia din partea de sud a Moldovei de nord că Maria de la Frizerie-i o alcătuire mortală, o femeie după care au dat colţul o droaie de cicisbei, un morman de libidinoşi şi o mulţime de pierde-vară, pierde-toamnă, pierde-iarnă, pierde-primăvară, pierde-tot! Are cam cincizeci de kile cu tot cu salariu... cam o sută şi optzeci şi unu de centimetri pe înălţime când merge... şi tot atâta când doarme ...
Aşa se vede dinspre depărtare:frumos, citeţ, corect, gramatical -şi tot la fel s-aude... mi se parecă (nu) trăiesc, (nu) mor extemporal,că totu-i rezonanţă a-ntâmplăriide a fi fost alăturea (din nou)într-o s/clipire a deşertăciuniişi-n strâmb-dreptatea altui scurt ecou:ecoul (ne)greşit al celui carepune lăcat şi cerber la-ntâmplare!Aşa se vede dinspre-apropiere:frumos, citeţ, corect, gramatical -şi tot la fel s-aude... ce mă-ndeamnăsă nu regret căderea de pe cal?!ce p ...
Autoritățile irakiene încearcă să identifice 18 victime carbonizate în urma unui incendiu izbucnit într-un centru comercial nou inaugurat din orașul Kut.
În total, 63 de persoane și-au pierdut viața, iar 18 cadavre sunt atât de grav arse încât nu au putut fi identificate și urmează să fie supuse testelor ADN.
Focul a izbucnit la etajul al doilea al centrului comercial Corniche Hypermarket, o clădire cu cinci etaje ce includea restaurante, magazine și un supermarket, inaugura ...
Bob cu bob se face pista. Toamnă cu adrenalină şi senzaţii tari la Gârboavele
Vineri, 18 Iulie 2025 18:00 | Publicat în Bani Europeni
Se anunţă o toamnă plină pentru amatorii de senzaţii tari din Galaţi: bob suspendat cu două trasee spectaculoase, piste de mountain-bike şi zid de cățărare cu o înălțime de zece metri, în Pădurea Gârboavele. Iar pentru cei care nu simt nevoia de atâta adrenalină vor exista şi locuri de joacă, spații de relaxare și un amfiteatru în aer liber. Toate acestea fac parte dintr-un proiect al Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, despre care preşedintele Costel Fotea spune că est ...
Circuitul copacilor în Pădurea Gârboavele. Defrişări şi plantări făcute anul acesta (FOTO)
Vineri, 18 Iulie 2025 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Invit pe mari iubitori de natură la Gârboavele. Fraților, vă rog frumos: la pădure! Orașul e cu betoane”, răbufnea, recent, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, la adresa gălăţenilor care critică ori se arată îngrijoraţi cu privire la modul în care urmează a fi modernizată Faleza Dunării. Numai că şi în Pădurea Gârboavele se fac investiţii şi modernizări care necesită defrişări. Iar îngrijirea pădurii presupune şi plantări, dar şi îndepărtarea ...