O avanpremieră la Duminica Tuturor Sfinților, a avut loc, sâmbătă, 13 iunie, în fostul spațiu concentraționar de la Salcia, județul Brăila, unde, în urmă cu 75 de ani, intelectualitatea României și toți cei ce s-au opus regimului stalinisto-ateist au sfârșit ca martiri.
În perimetrul lagărului de la Salcia, din Insula Mare a Brăilei, arheologul Marius Oprea, alături de mai mulți voluntari - cu sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos și al parohiilor Frecăței și Agaua - caută, din anul 2021, cu migală și multă speranță în rărunchii pământului, pentru a-i afla pe cei care au sfârșit mucenicește și au fost aruncați în gropi comune, pentru credință, pentru unitatea românilor și pentru neatârnare.
În această a treia etapă, arheologul și câțiva voluntari inimoși, inclusiv din rândul localnicilor din Agaua, au descoperit trupurile altor 23 de mucenici ai credinței, care se alătură celor 15 descoperiți în anii din urmă, în spațiul din Insula Mare a Brăilei.
Din recunoștință și dragoste pentru lucrarea lor, cunoscută, mai ales, de Dumnezeu din ceruri, Înaltpreasfințitul Păriărinte Casian al Dunării de Jos a săvârșit, în preajma Duminicii Tuturor Sfinților, o slujbă de înmormântare, pentru pomenirea miilor de creștini exterminați în lagărul de la Salcia, dar și în alte închisori.
Persecutați, intimidați, umiliți, bătuți și pedepsiți prin mijloace greu de imaginat și de acceptat astăzi, acești mucenici și-au dus crucea cu mult curaj, cu demnitate și verticalitate, până la ultima suflare de viață. Drept răsplată, exponenții fostului regim i-au aruncat în gropi comune, fără cruce.
După prohodirea, care nu s-a făcut acum 75 de ani, la vremea adormirii în Domnului, trupurile strălucitoare ale celor descoperiți au fost puse în racle din lemn şi așezate, după rânduială, în bisericile din Agaua și Frecăței, alături de alți confrați de suferință, care „și-au scos degetele afară” în anii din urmă. Impresionează trupurile a cinci necunoscuți, aflați într-o groapă comună, fără nume și fără cruce, din neomenia bestiilor care au servit fostul regim.
În același cadru, în fața cumplitei și nedreptei istorii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a săvârșit o slujbă de așezare a crucii viitorului Memorial de la Salcia, un chivot-osuar, străjuit de cruci din piatră, ce va fi zidit lângă Troiţa-memorial „Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia“, troiță așezată în anul 2021, în întinderea neprietenoasă altădată a Insulei Mari a Brăilei. Aici, va fi loc de pomenire, de amintire a tuturor celor știuți și neștiuți, care au sfârșit în lagărul de la Salcia, despre care mărturisitorul Andrei Ciurunga, condamnat în mai multe rânduri, relatează în poemul-protest dedicat Canalului: „Aici am ars și-au sângerat cu unii/ Aici am rupt cu dinții din țărână/ Și-aici ne-am cununat cu bolovanii/ Câte-un picior uitat sau câte-o mână/ Pe aceste văi și dealuri dobrăgene/ Am dat cu veacuri înapoi lumină/... Am presărat cu mii de oseminte/ meleagul dintre Dunăre și Mare...”
„Să ne ajute Dumnezeu să ridicăm mărturiile lor pe altarul recunoștinței, spre binele, pacea și buna conviețuire a românilor în credință, pace și solidaritate!”, a fost rugăciunea-invitație a Părintelui Arhiepiscop Casian.
La Salcia, încet-încet, se întorc străbunii Acasă. Va rândui Dumnezeu ca, într-o bună zi, să se vorbească, oficial, despre acești mucenici și mărturisitori. Cercetările arheologice continuă, în mare parte din donații particulare.
Foto: Arhiva ADJ

