TENIS. Două sportive de la Clubul Dacia au fost prezente în turnee organizate de FRT. Maria Enache (13 ani) a concurat la Onești, la Under 16. Aflată la prima participare la o astfel de competiție, Maria (foto) s-a clasat pe un merituos loc trei în proba de simplu. O altă sportivă a aceluiași club a avut o clasare fruntașă în turneul desfășurat în orașul Brăila. Este vorba despre Mara Gheorghiță (10 ani), care, în compania unor sportive de până la 12 ani, s-a clasat pe lo ...
Spectacol al Dramaticului gălăţean, selectat în Festivalul Național de Teatru
Joi, 09 Iulie 2026 15:15 | Publicat în EVENIMENT
„A douăsprezecea noapte”, spectacol al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, a fost selectat în Festivalul Naţional de Teatru, ajuns la ediţia a 36-a (FNT36). Pentru trupa gălăţeană este o reuşită, în condiţiile în care doar 36 de spectacole din toată ţara au fost alese.
„Din cele peste 150 de spectacole vizionate, ne-am oprit la suma de 36, un număr imperfect (dar perfect, ca orice număr), încărcat de simbolistica umanității procesului de selecție prin ...
Gloria Ivești nu are bani să se înscrie în Liga a III-a
Vineri, 10 Iulie 2026 11:30 | Publicat în SPORT
Gruparea de fotbal Gloria Ivești, cu zeci de sezoane la activ în al patrulea eșalon, nu se poate bucura pe deplin de performanța din această vară – promovarea în Liga a III-a.
În legătură cu această situație neplăcută, Consiliul de Administrație al Clubului Gloria (președinte Sebastian Bobocea) s-a întrunit pentru a anunța decizia de ultim moment. Iată cum arată acest comunicat:
”Din motive financiare, Clubul Gloria Ivești se află în imposibilitatea de a îndeplini c ...
„Lun(e)a de teatru la TVR 1” este propunerea televiziunii naţionale pentru lunile iulie, august și septembrie. În fiecare seară de luni, de la ora 20,00 vor fi difuzate spectacole de referință, cu distribuții legendare și montări care au intrat în patrimoniul teatrului românesc. Avem şansa minunată de a revedea jucând actori de excepţie ai scenei româneşti: Tamara Buciuceanu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Olga Tudorache, Ion Besoiu, Mihai Fotino, Mircea Albulescu, George Mih ...
Profesorul gălățean Bogdan Ciucă a deschis lucrările Consiliului Academic Român
Joi, 09 Iulie 2026 11:51 | Publicat în Regional
A fost adoptat„Apelul de la București al Consiliului Academic Român pentru unitate prin cunoaștere, adevăr și responsabilitate în fața provocărilor secolului XXI”
Palatul Parlamentului a găzduit recent ședința Consiliului Academic Român (C.A.R.), desfășurată sub coordonarea Academiei Române, eveniment care a reunit reprezentanții celor șase academii fondatoare, personalități ale mediului academic, universitar și legislativ din România și Republica Moldova. Ședința ...
În ce cartiere mai sunt locuri de parcare vacante. O nouă sesiune de atribuire
Joi, 09 Iulie 2026 11:55 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
O nouă sesiune de atribuire a locurilor de parcare de domiciliu/reședință rămase VACANTE se va desfăşura începând cu 12.07.2026, ora 08:00, până pe 15.07.2026, ora 07:59, anunţă Primăria municipiului Galați.
Locurile de parcare vacante sunt în: Micro 21 - zona 1 - subzonele A, B, C, E; Micro 20 - zona 2 - subzonele A, B; Micro 19 - zona 3 - subzona B; Micro 17/18 - zona 4 - subzonele B, D, F; Micro 14 - zona 7 - subzona B; Micro 39C - zona 8 - subzona B; Țiglina I - zona 9 - ...
FOTBAL. Gălățeanul Alexandru Bourceanu, antrenor principal la Unirea Dej
Vineri, 10 Iulie 2026 12:00 | Publicat în SPORT
Gălățeanul Alexandru Bourceanu își ia în serios rolul de antrenor principal, după ce a semnat un contract valabil pentru un sezon cu Unirea Dej. Fostul fotbalist internaţional a fost extrem de activ în domeniul sportiv și pe timpul verii, participând la diferite competiții de minifotbal.
În vârstă de 41 ani, Bourceanu a mai antrenat la ACS Speed Academy. Unirea Dej a retrogradat din Liga a III-a în sezonul trecut, dar va primi invitația de a participa din nou în al treilea eș ...
Pavele de granit şi reparaţii de peste 6 milioane de lei pe strada Domnească (FOTO)
Joi, 09 Iulie 2026 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Cea mai recentă modernizare a străzii Domnească, realizată între Biserica Greacă şi Biserica Romano-Catolică, încă mai oferă „surprize”: ba o tasare, ba o surpare, probleme remediate de constructori în cadrul garanţiei lucrărilor executate. Noutatea este că, tot pe Domnească, pe segmentul cuprins între străzile Gării şi Elena Doamna, autorităţile plănuiesc reparaţii ale trotuarelor şi carosabilului, nu o modernizare. Vom avea, însă, şi o porţiune pavată cu grani ...
Cine îşi asumă responsabilitatea pentru greva de avertisment de la Transurb. Acord încheiat de sindicalişti cu administraţia
Joi, 09 Iulie 2026 12:45 | Publicat în Prima Pagina
Un acord de partajare şi de asumare a responsabilităţilor pe timpul grevei de avertisment programate vineri, 10 iulie, în intervalul orar 7,00 – 10,00, a fost semnat între Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb şi administraţia societăţii de transport public local. Acest document legal stabilește reguli clare și atribuțiile fiecărei părți pe durata protestului, protejând atât drepturile angajaților, cât și siguranța bunurilor şi a călătorilor. Acordul a fost înregis ...
Nu mai puțin de 34 de construcţii parazitare vor fi demolate, într-o primă etapă, în cadrul lucrărilor de regenerare urbană a cartierului Mazepa I.
Potrivit imaginilor şi informaţiilor făcute publice de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, pe pagina sa de socializare, în zona străzilor Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu se eliberează terenul de vechile garaje.
În același timp, se lucrează la amenajarea trotuarelor, a carosabilului și a spațiilor verzi.
Reami ...

