Cartierul în care mereu lipseşte câte ceva (FOTO)

Cartierul în care mereu lipseşte câte ceva (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Au trecut zece luni de la ultima vizită a "Vieţii libere" în zona Casei Roşii de pe strada Siderurgiştilor, timp suficient, credem noi, pentru a fi rezolvate cele mai importante probleme ale cartierului care ne-au fost semnalate de cititorii noştri. Din păcate, senzaţia de deja-vu a fost mereu prezentă.

Vorbim despre o zonă cu pretenţii din Galaţi, care s-a dezvoltat în ultimul deceniu şi în care preţurile de pe piaţa imobiliară au crescut în ton cu blocurile nou construite şi cu apariţia unor centre comerciale moderne în imediata apropiere.

Parcul de lângă Spitalul de Copii "Sf.Ioan" încă există, şi asta e bine, dar are nevoie clar de îmbunătăţiri. Dalele sunt găurite, denivelate şi chiar lipsesc cu desăvârşire pe unele porţiuni, tufişurile ornamentale sunt netunse, la fel ca iarba îngălbenită şi uscată de soare. Ar mai merge puse nişte băncuţe şi poate chiar s-ar mai putea planta ceva, pentru un plus de umbră şi confort.

Lipsa unei parcări este resimţită de toată lumea, şi de cei care locuiesc aici, şi de cei care doar sunt în trecere. Cetăţenii îşi lasă maşinile unde găsesc o bucăţică de trotuar liberă, astfel că pietonii sunt nevoiţi să ocolească cu grijă automobilele ce ocupă zona pe care ar trebui şi este legal să meargă. Asta trebuie să facă şi părinţii cu bebeluşi în căruţ, să fie cu ochii-n patru să nu vină vreo maşină din faţă sau din spate, pentru că nu au pe unde altundeva să treacă.

Galeria de coloane, situată lângă Casa Roşie cum mergi spre Inelul de Rocadă, ar merita şi ea zile mai bune. Pe lângă faptul că s-a transformat în loc de bătut mingea pentru copiii şi tinerii cartierului (lucru de înţeles, din moment ce în zonă nu există niciun loc de joacă amenajat), iar buruienile au năpădit printre dalele pavajului, nici becurile care luminau odată coloanele nu mai funcţionează.

"E destul de linişte în zonă", ne-a spus o doamnă care ieşea din scara blocului. "Nu mai sunt mulţi câini maidanezi, dar s-au înmulţit în schimb pisicile", a continuat femeia.

Blocul neterminat de la Inelul de Rocadă

Dacă blocurile construite de Vega 93 lângă Inelul de Rocadă au schimbat faţa zonei, în schimb, tronsonul neterminat care zace părăsit de câţiva ani nu lasă o impresie deloc plăcută. Se pare că s-a vrut ca acea porţiune să fie lăsată aşa pentru ca viitorul proprietar (sau chiriaş) să şi-o amenajeze după cum doreşte. Între timp, însă, Vega 93 a fost lovită de probleme financiare după ce statul i-a plătit cu o foarte mare întârziere banii pentru lucrările de la aeroportul din Iaşi, iar lucrările s-au oprit. Pentru cât timp, nu ştim. În spatele acestor blocuri, parcarea este generoasă, dar tot pare insuficientă, la câte maşini sunt. "În toată parcarea asta nu există niciun stâlp de iluminat, iar mirosul de canalizare, mai ales acum, vara, pe căldurile astea, este foarte greu de suportat", ne-a spus o mămică, aflată cu bebeluşul la plimbare. La ora vizitei noastre în zonă, cineva îşi lăsase maşina în aşa fel încât accesul utilajului Ecosal care trebuia să golească tomberoanele a fost imposibil, fiind nevoie de intervenţia Poliţiei Locale.

Pistă de biciclete, pentru maşini

Staţia de tramvai de vizavi de Spitalul de Copii a fost desfiinţată de pe trotuar şi mutată pe refugiul pentru pietoni, construit în stradă. Odată cu vechea construcţie au dispărut din zonă şi chioşcurile de la care mai puteai cumpăra un suc, o îngheţată sau un pachet de... şerveţele. O fi bine, o fi rău? La această întrebare pot răspunde părinţii care ajung cu copilaşii lor la spital, la orice oră din zi şi din noapte, şi care, pentru o sticlă cu apă pentru cel mic, trebuie să meargă câteva sute de metri, dus-întors, până la cel mai apropiat chioşc care este acum în zona fostului cinematograf "Doina". Pe trotuarul de peste drum de spital s-a trasat şi o pistă pentru biciclişti. Însă pentru că locurile de parcare din zonă sunt total insuficiente, unii gălăţeni nu se sfiesc să parcheze pe trotuar, chiar pe respectiva pistă.

Fără locuri de joacă pentru copii

Odată cu dispariţia mall-ului de la Casa Roşie, care avea la etaj un spaţiu de joacă dedicat celor mici, cartierul a rămas fără niciun loc de joacă. Niciun balansoar, niciun tobogan, niciun leagăn, într-o zonă, totuşi, cu pretenţii pe piaţa imobiliară. Singurul loc dedicat copiilor din cartier este Spitalul de pediatrie "Sf.Ioan", însă aici, din păcate pentru cei mici, numai de distracţie nu poate fi vorba.

Citit 4726 ori Ultima modificare Duminică, 16 Iunie 2019 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.