Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Școala de la „pregă”

Marți, 28 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* România s-a răcorit, dar nu în sensul prevăzut în dicționarul guvernărilor post-decembriste. S-au afișat rezultatele la Bacalaureat, motiv pentru unii părinți să renunțe la cel puțin un dop de sticlă. Trăiesc și buticurile de cartier, dar și florăriile. Deh, doamna profesoară la care s-a pregătit copilul în ultimul deceniu chiar merită premiată. Școala acolo s-a făcut, la "pregă", nu e cazul să ne amăgim. * Ieri, de Ziua Mondială a Pescuitului, i-am auzit iarăș ...

Mircea Metafizicu'

Luni, 27 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Îl știam cu toții drept învinsul de peste noapte, autor al cugetării patetice "Mihaela, dragostea mea", dar de când face cafeluțe bune la NATO, și-a măturat discursul. Mircea Geoană știe să-și laude locul de muncă: "Noul Concept Strategic al NATO va veni cu o abordare coerentă, holistică a celor cinci domenii operaţionale ale Alianței și cu elemente de o calitate şi o sofisticare fără precedent." O arde metafizic, nu mai e "prostănacul" de la Dăbuleni, cum îl considera ...

Nu mergem și noi la bulgari?

Sâmbătă, 25 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Deputatul PNL Gheorghe Pecingină, despre care nu apucasem să aud nimic, a scris acum două zile pe Facebook că reducerea cu 50 de bani pe litru a prețului combustibilului duce România la al doilea cel mai mic preț din Europa. Mai bine ar fi postat o poză cu pisici. Ar fi trecut drept un filosof iubitor de animale. * Carevasăzică, acei 50 de bani făceau diferența, dacă e să ne luăm după Pecingină. Leul românesc încă are forță. Nuțu Cămătaru poate să depună oricând mă ...

Louis de Funeriu

Vineri, 24 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Criza a fost rezolvată, n-are rost să ne mai plângem. Premierul Ciucă a anunțat ieri că prețul carburanților va fi compensat cu 50 de bani pe litru. 50 de bani pe litru, tăicuțule și mamițică! Reducerea se aplică direct la trompă. * Iar noi nu știam cum să ne bucurăm de succesele lui David Popovici. Ne era destul cu două medalii de aur la Mondialele de natație de la Budapesta, cumva vine ca o condamnare vestea că Guvernul se gândește și la noi. Vorba cuiva, pe Twitter, ...

Audiența celor fără audiență

Joi, 23 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Avea dreptate cetățeanul Turturică, uns jupân la TVR: Cum să dai, nene, înot în prime-time? Și "Insula Iubirii" sau "Schimb de mame", când? Că noaptea e show-ul doamnei Eugenia Vodă, "Profesioniștii", emisiune care nu cred să fi văzut vreodată lumina zilei. * Drept este că s-a difuzat ceva, dar după ce s-a creat o presiune în social-media, după ce nu doar televiziunea națională, dar și cele dedicate sportului se făcuseră că plouă. În bazin, desigur. Și după ce Turt ...

David și Goliții (de sens)

Miercuri, 22 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu conține niciun leu pentru sport și tineret, deși ministerul condus de Eduard Novak a încercat să avanseze o sumă de 200 de milioane de lei pentru refacerea infrastructurii sportive. De fapt, aceasta e știrea importantă a ultimelor zile, nu performanțele unui copil care nu conștientizează ce țară reprezintă. Să-l lăudăm pe puști nu ne costă nimic. * Singura reacție de bun-simț a politicienilor în povestea David Popov ...

Păcănelele și oina, sporturi naționale

Marți, 21 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* În toiul festivalului glumelor cu și despre prețurile uriașe de la Mamaia, răsare următoarea informație: există un resort în Grecia în care un sejur de unsprezece zile costă 90.000 de lei. "Da, dar e Grecia", ar veni instantaneu replica oamenilor noștri. N-ai cu cine, niște cosmopoliți cu privata în fundul curții. * Niște parlamentari de la PNL au depus un proiect pentru a modifica Legea educației fizice și sportului. Ei vor ca anumite jocuri electronice să fie considerate ...

Cu „pinguinul” după beneficii

Luni, 20 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Joe Biden, tipul de 79 de ani care conduce Statele Unite ale Americii (alt verb n-am identificat, altă rimă nu m-a interesat), a căzut de pe bicicletă în timpul unei plimbări pe lângă casă. Semnele sunt evidente, lumea nu traversează o perioadă grozavă, iar ce-i mai rău abia urmează: nea Gicu de peste Atlantic călare pe bicicletă poate fi, cum s-a și demonstrat, o armă albă. Doar că pe lângă domiciliu i se plimbă doar gărzile de corp. * Credea cineva că președintele ...

Nea Nicule, matale ești?

Sâmbătă, 18 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Fosta primă blondă a României a fost adusă acasă și parcată la Târgșor, penitenciar exclusiv pentru doamne. Elena Udrea se întoarce după o binemeritată vacanță petrecută în Bulgaria. Ca reginele, cum ar bombăni nostalgicii. * Scrie presa că Nuți n-are voie cu lămâi în spatele gratiilor, întrucât acest aliment este folosit ca ingredient pentru administrarea heroinei, drogul cel mai des întâlnit în penitenciare. Bla-bla-bla. De aici pricepem că va locui ca în hotelu ...

Îți mai cunoști nevasta?

Vineri, 17 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Emmanuel Macron a refuzat să meargă la hotel și a preferat să doarmă la cort, în timpul vizitei din România. Pare mâna doamnei Brigitte, care rămăsese acasă. E geloasă, e de înțeles: "Măi copile, n-o să stai în România la 4 sau 5 stele, că e confort maxim, iar când e confort maxim, îți vin tot felul de idei. S-a înțeles sau întoarcem foaia?" * Pentru a nu contracta variola maimuței (intenția Organizației Mondiale a Sănătății de a-i schimba numele, doar ca să g ...
Pagina 23 din 545