Alunecare de teren simulată, în cadrul unui exercițiu al ISU Galați

Alunecare de teren simulată, în cadrul unui exercițiu al ISU Galați
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” al județului Galați va desfășura joi, 18 iunie, începând cu ora 11.00, un exercițiu având ca temă gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unei alunecări de teren, în zona satului Izvoarele, din comuna Slobozia Conachi.

Scopul exercițiului este dezvoltarea deprinderilor de intervenție, coordonarea unitară a acțiunilor, precum și identificarea și monitorizarea riscurilor existente în cazul producerii unor astfel de fenomene, prin antrenarea structurilor de conducere și implicarea forțelor și mijloacelor operative din teren.

Pe durata desfășurării exercițiului, vor fi observate autospeciale de intervenție, echipaje de pompieri și alte resurse specifice, care fac parte din scenariul planificat și nu indică o situație reală de urgență.

ISU Galați le recomandă cetățenilor să respecte indicațiile forțelor participante, în timpul desfășurării exercițiului.

Citit 120 ori Ultima modificare Marți, 16 Iunie 2026 21:08

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro