(!) ochi ne/ucişi ai nopţii poeţii sunt... şi auretine să pătrundă - prin lacrimă - lumina,şi - pentru visuri - leagăn ştiu să-mpletească... saudeşertului din clipă să-i mângâie tulpina (!)(!) culoare fără miros prin irisuri mai sorbşi-o risipesc - ofrandă - îmbrăţişării castede fluturi fără aripi, descântecului orb -şi-n murmure de-(a)mare de-a pururea (se) naşte (!)(!) nu stau la întâmplare, (nu)-şi răzvrătesc vrun „eu”în cremene, în iască, în pietr ...

(!) nu mai încap, nu mai încap/ nici/când pe-acolo şi pe-aici -am fost prea mult în viitor,/ am stat prea mult la cei anticiş-am învăţat că nu-i nici timp/ şi nu-i nici loc şi nu-i nici modpentru nimicul care sunt:/ concentric, sclav, cefalopod,cu visul stâng spre miază/sud,/ cu visul drept spre miază/nord (!)(!) mă pregătesc să fug din ceas,/ în marele nisip deşert,unde nici/cum nu ştiu că sunt,/ nici să câştig şi nici să pierdce nu am vrut cu nici un gând/ şi nici ...

Moto: ”rămân în urmă urme de păcat/ nu am avut putere să le șterg/ am fost (ne)credincios (ne)vinovat/ m-am încălzit lângă un aisberg// am să rămân același până când/ ce e al meu va fi numai al meu/ jocul e trist și zarul e rotund/ ce ochi albaștri are dumnezeu” (Iolanda Cremene) De când nu mai scriu despre MARIA şi port costum elegant,toată lumea şuşoteşte şi crede că MARIA m-a uitat,sau că am uitat-o eu... fiindcă nu m-am dus în garăs-o aştept când a zis ...

Uite, chiar aşa m-am uitat într-o bună dimineaţăşi am zis:mamă, cât nisip am în ochi!tată, cât nisip am în faţă!Uite, chiar aşa m-am uitat într-o bună amiazăşi am zis:mamă, cât praf şi câtă pulbere!tată, cât nimic peste tot se lasă!Uite, chiar aşa m-am uitat într-o bună searăşi am zis:mamă, ce crepuscul mai dă dumnezeu!tată, ce fel de înălţare mai pogoară!Uite, chiar aşa nu m-am uitat într-o noapte bunăşi nu am zis:linia dreaptă este un cerc odihnindu- ...

O, caii mei!...o, caii mei!.../ (v)aţi dat istoriei temei,aţi sfărâmat (din temelii)/ mofturi de duşi, mofturi de vii...aţi rostuit descălecări/ pân’ v-a(u) dat sângele pe nări,până când mari şi mici şi goi/ au smuls şi sufletul din voi...acu, sub flamuri şi sub porţi,/ zac numai oase de cai morţi...urmaşii voştri sunt puţini,/ loviţi de blestemaţi seninişi de geambaşi cu cap uşor.../ (vai de sămânţa mamei lor!!!) Câţi mai sunteţi, cât mai sunteţi,/ vă rog ...

Suntem... în... memoria... plitei.../ şi cred că v-aduceţi amintede laptele fiert, dimineaţa,/ de turtele multe şi sfinte,de alte şi alte şi alte/ râvniri ale foamei, de altezvâcniri ale frigului zdravăn/ în jurul secundelor calde,de ochii sclipind liniştire/ cu flăcări, prin rugă ştiută,aşa, de la unul la altul,/ cu „iartă-mă”, ”doamne”, ”ajută”,de nopţile negre şi albe/ când ultimul nostru tăciunetrăgea să se stingă... şi parcă/ părea că s-aude cum ...

Suntem...în...memoria...plitei... şi cred că aveţi, fiecare,acasă, afară, n-alt unde, o plită lăsată-n uitare,lăsată-n rugină şi-n colburi, crăpată în timp şi în vreme –o plită mai caldă, mai rece, şi gata oricând să ne cheme,şi gata oricând să adune, în para-i cumplită ori calmă,toţi paşii plecărilor noastre în lume, în sfadă şi-n valmă,în raiuri, în fulgi şi-n mătăsuri, în bine, în rău, într-o doară,cu tot dinadinsul, aproape,  departe, ...

n-am mai fost la voi, am fost la alţii/ şi au fost şi ei la fel ca voi –voi şi alţii îmi strigaţi din urmă:/ nu ai nici o şansă...fără noi! ce te-ai face (tu) fără regrete?/ ce te-ai face (tu) numai nădejdi?n-ai mai şti nici cum, nici care parte/ a deşertăciunii noastre eşti! n-ai mai şti dacă e bună calea/ cea pe care mergi, şi mergi, şi mergi –uită-te prin câtă admirare/ stăm şi tremurăm ca nişte vergiîn bătaia unui vânt năprasnic,/ unei zodii – (tu) ...

(!) întinde arcul, domnule destins -eşti scumpa mea încredere-n salvare -sunt inutil, naiv sperietorlângă divina mea sperietoare (!)(!) nu am cerut (nicicând) nimic în plus,doar te-am rugat de pace şi iubire,dar nu te-ai îndurat să mă asculţi,şi sufletul mereu să mi se mire (!)(!) oare nici tu n-ai vreme de frumos?nici tu n-ai timp de pâine şi de sare?sufletul meu de cârpă nu mai vreasă strige - în zadar - „noli turbare” (!)(!) ce rost mai am când râsu-plânsu-i falsşi ...

(!) tata măsoară drumul pân-acasăcu lumânarea ochilor de lup -lemne de foc întârziat apasăînspre genunchi clavicule de cub!)(!) în urma lui, pădurea se descalţă,cu tot cu lupi s-apropie de sat -scade lungimea firului de aţăşi creşte frunza lemnului tăiat (!)(!) curând, n-o să mai vină dimineaţă,şi focul se va stinge pe cuvânt -şi tata şi copacii se înalţăîncet, spre cer, cu ochii în pământ (!)(!) tristeţi de lup se spânzură de ploaie,inele oxidează pe butuci ...