Un studiu realizat de specialişti indică perioada de care au nevoie tinerii pentru a se reface după ce s-au îmbolnăvit de COVID-19. Cercetarea i-a luat în calcul doar pe subiecții care nu au avut şi alte afecţiuni în momentul îmbolnăvirii de COVID-19. Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Statele Unite ale Americii (CDC), adulţii tineri, anterior sănătoşi, au nevoie de până la trei săptămâni să se recupereze după ce au fost infectaţi cu noul cor ...

Grupe de sânge predispuse la infecţia cu COVID-19

Joi, 19 Martie 2020 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Cercetătorii chinezi din Wuhan şi Shenzhen au descoperit că persoanele cu grupa de sânge A (II) sunt mai vulnerabile, şi automat mai predispuse la infectarea cu noul coronavirus. Spre deosebire de aceştia, cele care au grupa de sânge 0 (zero) sunt mai puţin predispuse la îmbolnăvire, scrie gulfnews.ro. Specialiştii au analizat datele a 2.200 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, din spitalele din Wuhan şi Shenzhen, şi le-au comparat cu populaţiile locale sănătoase. Aceşt ...
Deşi spaţiile dintre căminele din Campusul Studenţesc "Al. I. Cuza" sunt relativ curate, există zone unde mizeria şi gunoiul zac pe suprafeţe destul de extinse. Din nefericire, vorbim de mai multe locuri în care resturile menajere sunt depozitate pe o arie destul de restrânsă. Una dintre ele este cantina veche de lângă Căminul A, care aşteaptă să fie demolată pentru ridicarea unui nou internat. Cu toate acestea, în curtea ei, mormanele de gunoi nu sunt plăcute nici ochiului ...

Al cincilea caz de infecție cu noul coronavirus

Miercuri, 04 Martie 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Al cincilea caz de infecţie cu noul coronavirus este un adolescent în vârstă de 16 ani, nepotul bărbatului confirmat marţi, în Timişoara, au declarat, reprezentanţii Grupului de Comunicare Strategică. El devine, astfel, primul pacient minor din România infectat cu noul coronavirus. „Este vorba despre unul dintre contacţii bărbatului de 47 de ani, din Timişoara, care a fost depistat pozitiv în cursul zilei de ieri (marţi - n.r.). Mai precis, este nepotul acestuia, în vârstă ...

Infecţia care te trimite la urgenţe

Marți, 01 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Erizipelul este o infecţie a pielii provocată de un streptococ. Denumirea vine de la grecescul „erizipelas”, care înseamnă roşeaţă a pielii. Infecţia poate afecta orice zonă a pielii şi se manifestă ca o erupţie roşie, umflată, caldă şi dură la atingere, foarte dureroasă, aspectul fiind acela al cojii de portocală, potrivit portalului sfatulmedicului.ro. Leziunea se extinde cu câţiva centimetri pe zi. Diagnosticul este pus de cele mai multe ori târziu, atunci când paci ...

Alimente recomandate în caz de cistită

Duminică, 25 August 2019 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Din pricina anatomiei aparatului urinar, femeile sunt mai presdipuse decât bărbaţii la a suferi de infecţii urinare. O dietă sănătoasă ajută la întărirea imunităţii organismului, mai ales dacă pacienta respectă şi indicaţiile date de medicul curant. Din pricina faptului că uretra femeii, adică acel canal prin care urina este eliminată în exterior, este mult mai scurtă şi mult mai aproape de anus decât în cazul bărbaţilor, bacteriile ajung mai uşor în vezica urinară ...

Cât de periculoasă este infecţia cu stafilococ auriu

Marți, 14 Mai 2019 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Stafilococul este denumirea unui grup comun de bacterii, dintre care unele se găsesc în mod normal pe piele sau în mediul înconjurător şi nu produc îmbolnăviri. Unele tipuri de stafilococi pot determina însă îmbolnăviri grave, care pot duce chiar la decesul pacienţilor afectaţi. Stafilococul auriu se numără printre acestea din urmă. Stafilococul auriu - Staphylococcus aureus - este o bacterie periculoasă, care se poate afla la originea unor infecţii grave, potrivit merckmanua ...
De la începutul lunii mai şi până pe 27 septembrie, 237 cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost confirmate în România, dintre care 30 s-au soldat cu decesul bolnavilor. În judeţul Galaţi au fost confirmate opt îmbolnăviri, un pacient murind din cauza complicaţiilor. Infecţia cu acest virus provoacă un tip de meningită sau de meningoencefalită în cazul omului. Direcţia de Sănătate Publică Galaţi atrage atenţia că virusul West Nile se transmite prin mai multe spec ...

Şapte gălăţeni, infectaţi cu virusul West Nile

Luni, 24 Septembrie 2018 16:00 | Publicat în SĂNĂTATE
De la începutul lunii mai şi până pe 19 septembrie, 216 cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost confirmate în România, dintre care 25 s-au soldat cu decesul bolnavilor. În judeţul Galaţi au fost confirmate şapte îmbolnăviri, un pacient murind din cauza complicaţiilor. Infecţia cu acest virus provoacă un tip de meningită în cazul omului. Direcţia de Sănătate Publică Galaţi atrage atenţia că virusul West Nile se transmite prin mai multe specii de ţânţari, răsp ...
România nu este prezentă pe lista de distribuţie a porumbului congelat contaminat cu Listeria Monocytogenes, produs în Ungaria, arată un comunicat transmis joi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA. "România nu figurează pe lista de distribuţie a porumbului congelat contaminat cu Listeria Monocytogenes, produs în Ungaria, conform informaţiilor primite până în acest moment de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pent ...
Pagina 1 din 3