Manifestație de protest la Prefectură, organizată de AUR

Duminică, 09 Octombrie 2022 17:25 | Publicat în EVENIMENT
Duminică, 9 octombrie, la ora 14,00, câteva zeci de simpatizanți ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) s-au adunat în fața Prefecturii Galaţi, manifestația fiind una de protest față de situația economică din ce în ce mai complicată și, în special, față de modul în care sunt gestionate facturile la energie. "Oamenii sunt nemulțumiți atât de creșterea prețurilor, cât și de ce se întâmplă cu facturile la energie. Românii sunt buni atunci când trebuie să facă ec ...

O tradiție frumoasă, de peste 35 de ani

Marți, 04 Ianuarie 2022 06:00 | Publicat în SPORT
O frumoasă și interesantă tradiție, de peste 35 de ani, dăinuie la Galați. Din inițiativa conducerii Asociației Județene de Fotbal (AJF), încă înainte de anul 1989 s-a organizat o astfel de manifestare, ce are loc la începutul fiecărui an. "Este o acțiune unică în țară, în care se întâlnesc arbitri, arbitri asistenți, dar și observatori, de la toate nivelurile, începând cu Liga I până la Liga a V-a", ne-a spus Liviu Ciubotariu, președintele AJF Galați. Anul acesta, ...
Gülten Abdula-Nazare, Corifeii culturii anatoliene. Yunus Emre, Ahî Evran și Haciî Bektaş Velî, Ed. InfRapArt, Galați, 2021 Mereu surprinzătoarea doamnă profesor Gülten Abdula-Nazare, după cele trei cărți ale domniei sale apărute până acum, "Pomul vieții în cultura popoarelor de origine turcă", "Apa în cultura popoarelor de origine turcă" și "Pământul, muntele, peșterile în cultura popoarelor de origine turcă. Legende, mituri, simboluri, credințe, ritualuri", cărți ...
Miercuri dimineață, timp de un minut, sirenele ambulanțelor au sunat în curtea sediului central al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Galați. În acest mod și prin intonarea imnului Ambulanței a fost marcată Ziua Națională a Ambulanței din România, sărbătorită pe 28 iulie. Anul acesta, s-au împlinit 115 ani de la înființarea Ambulanței în țara noastră. Inițial, s-a numit Serviciul de Salvare și a funcționat pentru prima oară în București. În prezent, în Ro ...

"La pas prin Grădina Publică în Galaţii de altădată"

Sâmbătă, 13 Mai 2017 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Sâmbătă, 20 mai, gălăţenii vor avea parte de o călătorie în timp, în Grădina Publică. Acolo se va desfăşura a III-a ediţie a manifestării culturale „La pas prin Grădina Publică în Galaţii de altădată” începând cu ora 15,30. Evenimentul este dedicat împlinirii a 140 de ani de la proclamarea Independenţei de stat a României, la 9 mai 1877. Evenimentul este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galaţ ...
Publicul este aşteptat vineri, 10 iunie, de la ora 12,00, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Răsvan Angheluţă”, unde va avea loc o manifestare cu tradiţie pentru Secţia Grădina Botanică, încă din anul 1994. În cadrul instituţiei se va sărbători cea de XXI-a ediţie a expoziţiei temporare „Expo-Flora, flori pe malul Dunării”, în care se reunesc instituţii publice şi firme private de specialitate. Acestea vor prezenta noutăţi din domeniul horticulturii şi ...
Gălăţenii nu s-au înghesuit să sărbătorească ziua de 9 Mai, în cadrul manifestărilor organizate, luni, 9 mai, în Piaţa Tricolorului din Grădina Publică. La Galaţi, Ziua Independenţei României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi Ziua Europei au fost marcate simbolic. Manifestările au debutat cu o trecere în revistă a gărzii de onoare, prezentarea onorului şi intonarea imnului de stat al României şi a imnului Uniunii E ...
Asociaţia de sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism (APCA) invită publicul să marcheze Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului (2 aprilie), printr-o serie de manifestări. Organizaţia desfăşoară de cinci ani evenimente dedicate acestei zile, însă anul acesta programul va fi cu totul special. Momente artistice şi invitaţi surpriză Sâmbătă, 2 aprilie, între orele 13,00 - 17,00, pe Faleza Inferioară a Dunării, la „Foişor”, sub titlul „Sâmbăta Albastr ...
Galaţiul fierbe. Sunt unul dintre tinerii care au ieşit în stradă, în fiecare seară, mânaţi de dorinţă unei schimbări, de frică, pentru că am realizat că toată această corupţie din România poate aduce moartea. Din frustrare. Din omagiu pentru cei din Colectiv. Din dorinţa de a repara ce se mai poate repara. Cu speranţa unui trai mai bun. Fiecare dintre aceste motive e suficient pentru a ne motiva să petrecem ore şi ore în frig, mai multe zile la  rând. Focul mocnea de mu ...
  Proiect itinerant prin judeţ – cunoaşterea şi protecţia patrimoniului cultural! Prima manifestare din cadrul unui important proiect cultural - itinerant! – al Muzeului de Istorie Galaţi, se va deschide astăzi, 4 aprilie, începând cu ora 11,00, la Casa de Cultură „Ion Creangă” din oraşul Bereşti, „localitate în care acum patru decenii se descoperea, în situl de la Dealul Bulgarului, o piesă arheologică excepţională: „Hora de la Bereşti”” – vas din Neolit ...
Pagina 1 din 2