Cătălina-Diana Popa, Cristian Onofrei, Nicolae Mărăndici, Mihăiță Hanghiuc, Mircea Marian Petria, Adrian Mihail Nistor, Michael Davidson şi Mihai Gheorghe – Coron (postum) sunt Cetăţeni de Onoare ai municipiului Galaţi. Titlurile le-au fost acordate prin votul Consiliului Local al municipiului Galați în anii 2022 și 2023. Însă marţi, 19 decembrie, la Casa Artelor, a avut loc ceremonia în cadrul cărora au fost decernate înaltele distincţii ale oraşului. Opt personalităț ...

Autobuzul lui Moş Crăciun va circula până pe 22 decembrie

Marți, 19 Decembrie 2023 19:00 | Publicat în SOCIETATE
De miercuri, 20 decembrie, şi până vineri, 22 decembrie, Autobuzul lui Moș Crăciun va fi pus în circulaţie, grație unui parteneriat cu DMT Marine Equipment și Transurb, anunţă Primăria Galaţi. Copiii sunt așteptați pe ruta autobuzului 105, unde decorul fermecător va completa atmosfera festivă. Iată care va fi programul. Miercuri, 20 decembrie, autobuzul lui Moș Crăciun va circula în intervalul 11,00 – 18,00, iar copiii se vor întâlni cu îndrăgitul Moș. Iar Grinch și ...
Aleșii locali vor hotărî marți, 19 decembrie, cum se vor modifica zonele de impozitare. După cum v-am anunțat deja, artere importante precum 1 Decembrie 1918, bulevardul George Coşbuc, bulevardul Henri Coandă sau bulevardul Traian Vuia sunt propuse pentru zona A de impozitare. Pentru a vă pregăti sufletește și financiar pentru ce vă așteaptă, indiferent din ce zonă de impozitare faceți parte, vă prezentăm un calcul estimativ al impozitelor și taxelor locale pentru anul 2024, ...

139 de cereri admise în Programul "Rabla Local 2023"

Sâmbătă, 16 Decembrie 2023 08:17 | Publicat în Regional
Potrivit Primăriei Galați, 139 de cereri depuse până la data de 30 noiembrie 2023 au fost declarate admise ca urmare a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate în cadrul Programului "Rabla Local 2023", finanțat din Fondul pentru Mediu și din bugetul local. Alte 31 de cereri au fost declarate respinse, pentru neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate. Lista cu situaţia dosarelor este publicată pe site-ul Primăriei, la secțiunea Servicii electronice/Rabla Local 2023. "Persoanele ca ...

Moş Crăciun vine în Grădina Publică

Vineri, 15 Decembrie 2023 13:08 | Publicat în EVENIMENT
Începând din această seară, copiii vor avea ocazia să-l întâlnească pe Moş Crăciun, să îi înmâneze direct scrisorile pline de dorințe și să-l surprindă în poze inedite. Unde? În orășelul său din Grădina Publică. „Moș Crăciun ne-a transmis că va fi prezent în perioada 15 decembrie - 23 decembrie, zilnic, în intervalul orar 18,00 – 20,00, mai puțin în zilele de sâmbătă, 16 decembrie, și marți, 20 decembrie, când va fi prezent în intervalul orar 15,30 – ...
Aprobată recent, pe 20 octombrie 2023, când a fost mărită cu 101 noi posturi, organigrama Primăriei și a Serviciului de Evidență a Persoanelor Galați va fi modificată. Numărul total de funcții va rămâne același - 605 posturi, dar funcțiile publice de conducere se împuținează cu două. De asemenea, dispar câteva posturi contractuale de conducere, ocupanții acestora acceptând poziții de execuție. Una dintre cele mai importante modificări vizează Biroul Asociații de Propr ...

20 de autobuze electrice, așteptate în 2024

Vineri, 15 Decembrie 2023 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Contractul pentru achiziția primelor 20 de autobuze electrice noi, marca Solaris, a fost semnat de primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Valoarea contractului este de 47.848.224 de lei fără TVA, fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Livrarea autobuzelor de către Solaris Bus&Coach (Polonia) va începe, cel mai probabil, în a doua jumătate a anului 2024. Durata contractului este de 16 luni. "Cele 20 de autobuze electrice vor îndeplini toate con ...
„Când scăpăm de garaje și în micro...?”, „Nu vede nimeni garajele din cartierul...?”, „Vrem și noi regenerare urbană în cartierul... ”, sunt mesajele pe care le primim adesea pe adresa redacției La concurență cu cele care reclamă lucrări începute și neterminate, șantiere abandonate sau întârziate sau calitatea îndoielnică a unor lucrări publice. La toate încercăm să răspundem, evident, solicitând un punct de vedere oficial din partea administrației locale. ...
Inaugurat în septembrie 2020, dar nefolosit vreodată în acești trei ani, terenul de sport de pe terasa parcării etajate din Mazepa I ar urma să beneficieze de o "investiție". Concret, autoritățile vor să transforme gradenele existente în vestiare, prevăzute cu grupuri sanitare pe sexe, convinse că în acest fel vor optimiza spațiul. Pentru serviciile de proiectare necesare obiectivului "Amenajare vestiare teren sport parcare supraterană aferentă bloc R5 - faza documentație de a ...

Lucrări de modernizare încheiate la Școala Nr. 25

Miercuri, 13 Decembrie 2023 11:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit Primăriei Galați, lucrările de modernizare la Școala Nr. 25 s-au încheiat și urmează recepția acestora. Este vorba despre reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii; reabilitarea termică a sistemului de furnizare a apei calde de consum; instalarea de panouri solare; modernizarea instalației de iluminat aferente clădirii; instalarea sistemelor de climatizare; lucrări de management energetic; lucrări conexe.Valoare lucrărilor pentru obiectivul "Reabilitarea ...
Pagina 16 din 28