Doi copii din Galați au nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge boala
Joi, 10 Aprilie 2025 17:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Într-o dovadă de solidaritate și implicare, cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 7, Galați au inițiat campania „Împreună dăruim viață”, având drept scop sprijinirea a doi elevi ai școlii care se confruntă cu probleme medicale. Această inițiativă a reunit elevi, profesori, părinți și întreaga comunitate, într-un efort comun de a aduce speranță și ajutor acolo unde este mai mare nevoie.
Campania s-a desfășurat prin două evenimente de strângere de fonduri ...
Colecta Națională de Alimente, până pe 6 aprilie
Vineri, 04 Aprilie 2025 19:15 | Publicat în SOCIETATE
Federația Băncilor pentru Alimente din România - FBAR și cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente (printre care și cea din Galați), alături de partenerii săi și mii de voluntari, organizează, între 4 și 6 aprilie, ediția de Paște a Colectei Naționale de Alimente, una dintre cele mai ample inițiative de solidaritate din România. Campania, derulată sub îndemnul „Împreună hrănim speranța”, încurajează gesturile mici cu impact mare, pentru ca și cei aflați în dific ...
Ajutor financiar pentru 500 de familii cu probleme grave de sănătate
Joi, 03 Aprilie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi, 3 aprilie, că Guvernul va acorda ajutoare financiare pentru cel puțin 500 de familii și persoane singure, conform news.ro. Fondurile, în valoare de două milioane de lei, sunt destinate celor care au trecut prin evenimente tragice, precum incendii, inundații sau probleme grave de sănătate.
Astfel, 571.000 de lei vor fi alocați pentru cei care au suferit din cauza incendiilor, 108.500 de lei pentru familiile afectate de fenomene meteorologice extr ...
UltraRace 24h - eveniment sportiv-caritabil în Pădurea Gârboavele
Luni, 17 Martie 2025 19:00 | Publicat în SPORT
Sâmbătă și duminică (22-23 martie), pasionații de sport și fapte bune din Galați și nu numai sunt invitați să participe la UltraRace 24h Galați, un eveniment sportiv-caritabil ce va avea loc în Pădurea Gârboavele. Această competiție de anduranță reunește alergători dedicați, voluntari și susținători ai cauzelor nobile, transformând fiecare kilometru parcurs într-un gest de solidaritate.
Evenimentul de la sfârșitul acestei săptămâni are ca scop sprijinirea a trei ...
Ilie Bolojan: ”Securitatea Ucrainei este esențială pentru România”
Luni, 24 Februarie 2025 19:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat luni, într-o intervenție prin videoconferință la summitul organizat la Kiev de preşedintele Ucrainei, că este în interesul fundamental al României şi al tuturor europenilor să împărtăşim obiectivul de a pune capăt acestui război, care durează de prea mult timp şi a distrus prea multe vieţi.
El a arătat că este foarte important ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în toate negocierile de pace, iar România este ...
Campanie de donare de sânge a preoților și credincioșilor din Tecuci
Joi, 20 Februarie 2025 08:30 | Publicat în Regional
În Eparhia Dunării de Jos s-a desfășurat miercuri, 19 februarie, o nouă campanie de donare de sânge, pentru a veni în ajutorul celor aflați în suferință. Acțiunea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian și la ea au participat preoți și credincioși din Tecuci.
”Pentru a facilita accesul cât mai multor persoane la donare, la solicitarea Protoieriei Tecuci, cadre medicale de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi s- ...
Patriarhul României, daruri de suflet pentru sinistrații gălățeni
Joi, 19 Decembrie 2024 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Ce bucurie mai împlinită ar putea avea un creștin în aceste zile, când ne pregătim de marea sărbătoare a Nașterii Domnului, decât aceea de a aduce, prin faptele sale, bucuria, căldura și binecuvântarea Betleemului și în casele semenilor noștri încercați de greutăți.
Așa spune și colindul din strămoși: "E veselie și e cânt/ În casa ta acum,/Dar nu uita când ești voios,/Române, să fii bun!". Încercările semenilor noștri sunt și încercarea noastră! Și ma ...
Colectă de alimente pentru persoanele vulnerabile
Joi, 12 Decembrie 2024 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Federaţia Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) şi cele nouă bănci regionale pentru alimente, din Bucureşti, Cluj-Napoca, Roman, Braşov, Oradea, Timişoara, Constanţa, Craiova şi Galaţi, organizează, în perioada 13-15 decembrie, tradiţionala Colectă naţională de alimente, una dintre cele mai mari campanii de solidaritate din România, menită să aducă alinare persoanelor vulnerabile. Campania se derulează în 985 de magazine ale retailerilor parteneri, Lidl, Penny, Auch ...
„Toți pentru Marian” - apel pentru salvarea unui tânăr curajos
Vineri, 06 Decembrie 2024 09:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Marian Calcea, un tânăr de 18 ani din Galați, este în fața unei provocări majore,care i-a schimbat viața. Crescut într-o casă familială de la vârsta de 5 ani, Marian s-a dedicat sprijinirii comunității și tinerilor vulnerabili. Cu toate acestea, visurile și planurile sale au fost brusc amenințate de o veste tulburătoare: diagnosticarea cu o tumoră la femur, cu suspiciuni de cancer osos. Pentru a lupta împotriva acestei boli grave, Marian are nevoie urgentă de tratament și in ...
Fundația DMS, alături de sinistraţii din Galați
Miercuri, 04 Decembrie 2024 10:53 | Publicat în SOCIETATE
Fundația DMS continuă să ofere sprijin familiilor devastate de inundațiile din județul Galați
După ce a distribuit pachete cu produse sanitare pentru peste 1.000 de familii, fundația a început reconstrucția și reamenajarea locuințelor grav afectate în luna septembrie. La Cudalbi și Slobozia Conachi, trei familii au primit materiale de construcții, mobilier, obiecte sanitare, electrocasnice și sobe, iar echipa fundației participă la lucrările de reconstrucție, care vor fi fin ...