Preşedintele României, Nicușor Dan, a anunțat, duminică dimineaţă, că Adrian Veștea, președintele Consiliului Judeţean Brașov și prim-vicepreședinte PNL, este noul premier desemnat, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul.
„Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul în această dimineaţă și în aceste condiţii îl desemnez ca prim-ministru pe Adrian Veștea.
Domnul Veștea a parcurs toate etapele administrative: a fost un primar de succes, a fost un preşedinte de consiliu judeţean de succes, a fost un ministru de succes. E o persoană care a atras fonduri europene, preocupată de dezvoltare, de exemplu a dezvoltat Aeroportul din Brașov. Este o persoană care a lucrat mult timp cu bugete și are responsabilitatea bugetelor. Deci sunt convins că domnia sa se va achita cu succes de această sarcină.
Vreau să îi mulțumesc lui Eugen Tomac pentru seriozitatea de care a dat dovadă, pentru asumare şi pentru responsabilitate. Nici eu, nici Tomac nu ne-am jucat de-a guvernarea”, a declarat preşedintele României.
„Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică. Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice pro-occidentale din Parlamentul României”, a anunţat premierul desemnat.
„Am plecat în urmă cu zece zile cu convingerea că pot convinge partidele afiliate familiilor europene pentru a-mi acorda încrederea. Nu am găsit această atitudine din partea tuturor partidelor. Regret că nu am putut convinge, dar am speranța că ceea ce urmează este ceea ce este bine pentru România. Îi urez mult succes premierului desemnat”, a spus Eugen Tomac.

