Spitalul de Urgență se extinde, deficitul de medici rămâne
Duminică, 10 August 2025 18:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Cea mai mare unitate sanitară a județului este pe cale să se mărească, a dat asigurări ministrul Sănătății, prezent sâmbătă la Galați. Planurile de construire a unui nou corp al Spitalului de Urgență sunt într-un stadiu destul de avansat, sfârșitul anului fiind dat ca termen pentru demararea lucrărilor. În același timp însă, oficialul a spus că mărirea capacității unității medicale nu va presupune şi mărirea schemei de personal.
Una caldă, una rece. Cam așa se ...
Cum se lucrează la parcarea supraetajată de la Spitalul Județean (FOTO)
Joi, 07 August 2025 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Pe 16 august, adică sâmbăta viitoare, se împlinesc trei ani de când parcarea supraetajată de la Spitalul Județean a fost închisă pentru realizarea lucrărilor de extindere cu încă un etaj (151 de locuri de parcare în plus) și amenajarea unui heliport medical pe acoperiș. Între timp, obiectivul de investiții a ajuns la al doilea constructor, care a reluat lucrările pe 9 aprilie anul acesta, de la stadiul de 58 la sută. Vestea bună este că, potrivit președintelui Consiliului J ...