Odinioară... cineva zice că vine Toamna! Cică vine imediat! Cică dinspre Iaşi vine! Cu trenul acela de dimineaţă! Acela de şapte ore şi şaptesprezece minute! Cam pe la ora zece, zece şi ceva, cred că ajunge în Galaţi! Trebuie s-o aştept în gară! Mai ales că trenul acesta-i unul de frumoasă amintire! Pentru că, odată, când Toamna nu mai voia să vină şi am aşteptat-o trei zile şi trei nopţi în gara tristă şi pustie, din acest tren a coborât Maria! Şi eu, în entuzi ...

Mi s-a dat şansa/norocul de a le vedea o dată, numai o dată, pe luciul unui lac uriaş, în mijlocul unei păduri din mijlocul unui oraş din mijlocul unui continent din mijlocul unui pământ... din marginea unei galaxii! Erau multe, foarte multe! Negre şi albe! Într-o tăcere desăvârşită! Aşa, ca într-un ritual al dumnezeirei pe cale de dispariţie! Aşa, ca într-o procesiune a ultimului miracol existenţial! Aşa, cum numai singurele fiinţe ale candorii universale (mai) ştiu să ...

Turturica mai vrea ambrozie! Cică nu mai are nimic! Nu mai are nimic nici la inimă, nici la suflet, nici la minte! Adică are tot ce-i trebuie la toate! Niciodată nu s-a simţit mai bine decât cum acum!...Îi torn băutură pentru zeu şi zeie! Eu beau rachiu din tescovină, tras de patru ori, tare şi lecuitor ca unghiul drept! Se lasă noaptea! Se lasă şi negura! N-o mai văd pe Turturica! Nici ea nu mă mai vede! Deschid „Tratatul...”, însă nu desluşesc nici o slovă! Trebuie mus ...

Pe doamna din titlu am cunoscut-o la un rând! Şi nu la un rând oarecare, ci la UPU! Pentru cine nu ştie, sigla asta-nsemnează Unitate Primiri Urgenţe, adică locul unde te duci cu ambulanţa sau cu cercul când faci cod negru de boală, eşti primit cu braţele deschise, eşti îndreptat, împrospătat...şi pleci acasă nou-nouţ, ca şi cum a fost doar un vis urât!...Iată, doamna-i la spatele meu! Îndrăznesc s-o întreb ce are...şi cică are ceva la inimă...sau, mă rog, cică-i li ...

Maria nu mai zice nimic! Zice că-i cel mai frumos şi trist poem despre plecare! Zice că regretă...şi n-o să se ierte niciodată pentru că nu a vrut să-mi dea mâna! Dar se bucură că sunt de acord să ne suim împreună, acum, la cer, pe scara pe care, iată, ne-a dat-o Dumnezeu aşa de repede! Nici măcar nu-mi mai pasă, nu mă mai interesează că n-am să mai ajung la tata şi la mama, cu lemnele pentru scară! Lasă, că n-or să se supere ei atâta de tare, mai ales că mama o adm ...

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cum adorm în inima pădurii!...Doamne ce sfântă-i această stranie adormire în inima pădurii! Să a/dormi în inima nopţii şi în inima pădurii, iată singurătatea singurătăţii unei sfinte Doimi! Fiindcă, pasămite, ce putem fi, eu şi Maria, altceva, decât o sfântă Doime?!...Ce frumos doarme Maria! Oare eu ştiu să dorm la fel de frumos? Oare ce visează Maria? Oare nu cumva ...

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi de atâta vreme...şi că vrea să se hodinească! Să se hodinească! Dacă-i nevoie, pot să-i şi des/cânt de leagăn şi de legănare! Dacă trebuie, pot s-o leagăn pe picioare! Dacă trebuie, pot să-i recit cele mai frumoase poezii de dragoste, pot să-i aduc aminte cele mai minunate clipe din viaţa şi din moartea cuplurilor romantice absolute!...Sigur că da! N-o văd, dar ...

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Seara de duminică, adicătelea! Maria, încă în rochie de nuntă, se uită la mine şi-mi spune că vrea să se îmbrace în rochia „civilă”! Şi zice, ca şi cum n-aş şti, că trebuie să se dezbrace, mai întâi! N-am nimic împotrivă! Şi mai zice, ca şi cum n-aş şti, că nu trebuie să mă holbez când se dezbracă şi se îmbracă! Iarăşi nu am nimic împotrivă! Mă d ...

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfârşit, Maria-şi continuă destăinuirea: „Mârlanul nu a stat nici măcar la dezgătirea miresei, aşa de zor îi era să dispară cu banii! Şi toată lumea de la nuntă m-a căinat! Toată lumea din partea mea! Că cei din partea lui ţin cu el! Cică aşa-mi trebuie, dacă mi-i gândul la tine! Că toţi ştiau când şi cum mi-ai cerut mâna! Şi toţi credeau că eu am să mă dau ...

Da...întorc privirea, mă întorc pe tot...nu, n-am năluciri...e Maria, e mireasa! E mireasa nunţii care s-a auzit şi nu se mai aude! E încă în rochia de nuntă! Oare ce caută la ora asta, pe urmele mele, în inima cestei păduri? Oare de ce nu-i în „civil”? Oare l-a părăsit pe haplea-mire? Oare l-a lăsat baltă pe tămâios? Oare a  venit după mine să-şi repare greşeala şi să rămânem împreună? Şi oare de ce-i înlăcrămată? Nici n-am curaj s-o întreb! Se opreşte ...