Accident cu victimă, în traficul infernal de la Bănci

Vineri, 31 Octombrie 2025 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat a fost rănit după ce mașina în care se afla a fost lovită de o alta, al cărei șofer nu a acordat prioritate. S-a întâmplat în miezul zilei, pe strada Brăilei, în intersecția de la Bănci. Un șofer în vârstă de 54 de ani, care ieșea de pe strada Alexandru Cernat, nu s-ar fi asigurat la STOP și a tăiat calea unui autoturism care urca pe Brăilei. Șoferul mașinii care circula pe drumul cu prioritate, un bărbat de 48 de ani, din Smârdan, nu a avut vreme să opreas ...
Două autoturisme s-au ciocnit violent, joi seara, în intersecția străzilor Basarabiei și Traian. Potrivit martorilor, o mașină care venea pe Traian, dinspre Parcul Rizer, cu viteză foarte mare, a lovit o alta, care intrase în intersecție din sens opus și se angajase într-un viraj la stânga. ”Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că o tânără, în vârstă de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, dinspre Piața Centrală către strada Basarabie ...

Biciclist accidentat mortal pe DN 25

Miercuri, 04 Iunie 2025 12:30 | Publicat în Regional
O nouă tragedie în care cel mai posibil vinovat și victimă a fost un biciclist a avut loc marți seară, la Barcea. Accidentul, soldat cu moartea unui localnic care se deplasa pe bicicletă, a avut loc la intersecția unei străzi din localitate cu DN 25, din cauză că bărbatul nu s-ar fi asigurat la intrarea pe șoseaua principală și a ajuns în calea unei mașini. Potrivit primelor concluzii, biciclistul, în vârstă de 67 de ani, ar fi vrut să vireze la stânga, de pe strada Floril ...

Poza zilei. Ploaie avem, canalizare avem, înclinare, ba

Miercuri, 28 Mai 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Nu este singurul loc din oraş unde, pe străzi sau alei recent reabilitate şi proaspăt asfaltate, se strânge apa atunci când plouă şi nu mai pleacă nicăieri. Motivul? Canalizări avem, dar nu a fost asigurată şi înclinarea normală către acestea sau nu au fost instalate acolo unde trebuia. În cazul de faţă, pe trecerea de pietoni de la intersecţia străzilor Eroilor şi Domnească, exact acolo unde este bordura joasă, pentru a putea trece mai uşor persoane cu mobilitate redus ...
Nici când sunt străzile goale, nu reușim să circulăm în siguranță! Ba, mai mult, agresivitatea și neatenția la volan cresc invers proporțional cu aglomerația din trafic, iar consecințele sunt pe măsură. Două evenimente rutiere provocate de ”prea mult loc pe stradă” au avut loc sâmbătă seara, după orele 22,00. Unul dintre ele, soldat cu două victime, a avut loc la strada Brăilei, în zona Băncilor, două autoturisme ciocindu-se atât de violent încât au fost proiect ...

Motociclist lovit de mașină în intersecția Coșbuc cu Basarabiei

Sâmbătă, 26 Octombrie 2024 15:41 | Publicat în EVENIMENT
Un eveniment rutier soldat cu rănirea unui motociclist și perturbarea traficului într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Galați a avut loc sâmbătă după-amiază. Cunoscută pentru numeroasele evenimente rutiere produse pe fondul neacordării de prioritate, intersecția bulevardului George Coșbuc cu strada Basarabiei a fost scena impactului care a implicat un autoturism înmatriculat în Ucraina, condus de o femeie, care venea dinspre Baia Comunală, și o motociletă care c ...
Efectele sincopelor în funcționarea semafoareor la ore de vârf s-au văzut încă o dată, în această dimineață, pe bulevardul George Coșbuc, o arteră extrem de aglomerată mai cu seamă în cursul săptămânii. Două autototurisme ale căror șoferi au forțat regulile de prioritate în condițiile în care semofarele de la intersecția cu strada Aurel Vlaicu nu funcționau s-au ciocnit violent, unul dintre șoferi, un tânăr de 25 de ani, fiind rănit. La fața locului s-a deplasat ...

Zece noi intersecții vor fi semaforizate în Galaţi

Vineri, 20 Septembrie 2024 07:00 | Publicat în Bani Europeni
Primăria municipiului Galați informează că se lucrează la extinderea Sistemului Inteligent de Management al Traficului (aşa-numita "undă verde"), prin includerea intersecțiilor aflate pe strada Traian (pe tronsonul dintre străzile Tecuci și Cetățianu Ioan)".Proiectul, în valoare de circa un milion de euro, este finanțat prin PNRR şi prevede lucrări de construcții și montaj de instalații de semaforizare inteligentă în zece intersecții și patru treceri de pietoni. Într-o p ...

Intersecție închisă traficului rutier

Marți, 03 Septembrie 2024 13:17 | Publicat în Regional
Intersecția străzii Col. Nicolae Holban cu strada Domnească va fi închisă traficului rutier în cursul zilei de miercuri, 4 septembrie 2024, între orele 8,00 şi 12,00, anunță Primăria Galați. În acest interval, circulația pe strada Col. Nicolae Holban se va desfășura în ambele sensuri și va fi permisă numai riveranilor, precizează autoritățile.Măsura este necesară pentru executarea unor lucrări la rețeaua de apă din cadrul obiectivului "Modernizare strada Domnească, t ...

În „Intersecția Morții” se cedează prioritatea!

Duminică, 18 August 2024 17:16 | Publicat în EVENIMENT
Un nou accident rutier a făcut dificilă circulația în intersecția de la intrarea în Șendreni, sâmbătă după-amiază, după ce două mașini s-au ciocnit pentru că șoferul uneia dintre ele nu a respectat indicatoarele. Autoturismul care ar fi trebuit să ”stea” a ieșit pe pe breteaua drumului național pe direcția Tecuci-Galați și ar fi trebuit să se oprească pentru a ceda trecerea mașinilor care se deplasau spre sau dinspre Brăila. Nu s-a întâmplat asta și a intrat în ...
Pagina 1 din 2