Alimente recomandate dacă ai tenul gras

Alimente recomandate dacă ai tenul gras

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Tenul gras poate cauza numeroase probleme ale feţei. Se ştie deja că alimentele cu un indice glicemic ridicat cresc productivitatea glandelor sebacee. Drept urmare, acestea produc mai mult ulei, care este necesar pentru hidratare. Prea mult ulei dă aspectul lucios al tenului gras.

Cosmeticele doar ameliorează această problema, de aceea este important să ai o dietă bogată în alimente ce conţin vitamina A. Acestea scad semnificativ producţia de uleiuri. Mănâncă mango, morcovi, gălbenuş de ou, migdale uscate, spanac şi cartofi dulci. De asemenea, este important să scazi şi cantitatea de alimente cu indice glicemic ridicat. Mănâncă mai puţină pâine, mai puţini cartofi şi mai puţin peşte.
Respectă câţiva paşi simpli şi nu vei mai avea niciun fel de problemă cu tenul!

Curăţă tenul în profunzime zilnic

Curăţarea trebuie să includă un gomaj de calitate, făcut zilnic şi în profunzime pentru a îndepărta toate impurităţile şi pentru a controla mai uşor secreţia de sebum. Sebumul în exces favorizează apariţia inesteticelor coşuri care pot constitui o altă neplăcere. Indicat ar fi să foloseşti un demachiant pe bază de ulei cu ajutorul căruia să cureţi tenul după care să te speli cu un gel cu acţiune asupra sebumului. Nu uita de gomaj, care trebuie făcut cu mişcări circulare şi blânde de masaj!

Apelează cu încredere la uleiurile pentru ten

Uleiul propriu-zis şi toate produsele cosmetice care-l conţin sunt de un real ajutor pentru tenul gras. Folosind uleiul în îngrijirea ta zilnică, pielea va fi bine hidratată şi astfel nu va mai produce sebum în exces. Cele mai indicate uleiuri sunt cele de argan, cocos sau migdale presate la rece. Poţi să le foloseşti atât la demachiere, cât şi pentru masarea tenului.

Întotdeauna apelează la baza de machiaj

Baza de machiaj este necesară mai ales dacă te confrunţi cu tenul gras. Aceasta creează o punte de legătură între tenul tău şi machiajul aplicat, oprind astfel producţia de sebum.

Efectul matifiant al bazei de machiaj te va ajuta să acoperi porii, să-i micşorezi şi să fixezi mult mai bine machiajul. Include în trusa ta de machiaj şi spray-ul de fixare a machiajului. Acesta se aplică la final, te va ajuta să te bucuri de un aspect luminos pe tot parcursul zilei. Poţi să-l aplici din când în când, de câte ori simţi nevoia.

Evită produsele ieftine

Obişnuieşte-te să foloseşti produse de calitate. Un fond de ten bun şi o pudră profesională vor face întotdeauna diferenţa. Nu uita de asemenea de zona T a feţei, aceasta fiind cel mai expusă la îngrăşare.

Pentru a aplica corect fondul de ten apelează la o pensulă şi apoi foloseşte o pudră matifiantă de calitate pe zonele problematice. Pudra se aplică cu ajutorul unui bureţel.

Citit 1429 ori Ultima modificare Marți, 13 Noiembrie 2018 00:39

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro