Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea animalelor de companie. O companie în care asemănarea dintre necuvântător şi stăpân sau, dimpotrivă, contrastele pot avea un cuvânt greu de spus.
Cum e turcul şi pistolul, aşa spune o vorbă din bătrâni. Dar, acum, fără glumă? Vi s-a întâmplat să vi se spună că semănaţi cu animalul dumneavoastră de companie? Nu pentru că aveţi faţa posacă precum un buldog, că sunteţi ciufulit precum un caniş ori pentru că vă agitaţi şi sunteţi încontinuu nerăbdător precum un pechinez! Vorbim despre asemănări comportamentale, temperamentale şi, de ce nu, fizice.
Există studii, dar şi dezbateri menite să ateste că stăpânii seamănă cu câinii sau pisicile pe care le cresc. Există, potrivit specialiştilor, două teorii. Prima susţine că, la fel ca în cazul partenerilor dintr-un cuplu, care, în timp, ajung să semene unul celuilalt, animalul şi stăpânul împrumută fiecare din trăsăturile celuilalt. Cea de-a doua teorie susţine că faptul că atunci când o persoană îşi alege patrupedul, va fi atrasă ori orientată către un exemplar sau o rasă care să îi semene nu numai fizic, dar şi comportamental.
De pildă, o persoană cu părul lung va alege un câine sau o pisică a cărei blană are firul lung. O persoană energică va alege un câine sau o pisică dinamică, iar una mai leneşă din fire, un câine sau o pisică mai comode şi mai puţin doritoare de mişcare.
Dar există şi contraste! De pildă persoane mignone care aleg câini de talie mare şi, dimpotrivă, unele corpolente care aproape că îşi pierd în pantofi animalul de companie. Unii ar spune că încearcă să compenseze prin animalul de companie ceea ce le lipseşte.
Numai că tocmai aceste contraste pot influenţa negativ relaţia cu prietenul necuvântător şi pot duce chiar la abandon.
