Supă din fructe de mare

Supă din fructe de mare
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Fructele de mare, altădată adevărate delicatese, se regăsesc acum, din ce în ce mai des, printre preferințele culinare ale românilor. Recomandate atât în meniul adulților, cât și al copiilor, acestea sunt considerate de nutriționiști pline de nutrienți, vitamine, minerale și elemente pe care numai marea le poate oferi.

Astăzi vă prezentăm o rețetă special creată pentru iubitorii de fructe de mare. Se poate adapta în funcție de preferințe și asezona după bunul plac. Supa din fructe de mare este un preparat des întâlnit în țările cu resurse bogate de pește și fructe de mare. Preparatul presupune amestecarea mai multor varietăți de fructe de mare. Originea rețetei de supă nu este certă, însă se presupune că a apărut pentru prima dată în zona de coastă a Franței, la mijlocul secolului al XIX-lea. A devenit rapid foarte populară în toate zonele costiere. Această rețetă de supă din fructe de mare este foarte sănătoasă și recomandată persoanelor care se confruntă cu deficiență de fier. Printre beneficiile sale amintim faptul că este o sursă bogată de vitamina B12, nutrient ce oferă energia necesară pentru a rămâne activ/ă, este bogată în fier, magneziu și calciu, minerale esențiale de care corpul uman are nevoie pentru a funcționa în mod corespunzător, oferă acizi grași Omega 3 și conține vitamina A, foarte benefică pentru sănătatea oculară.

Ingrediente: 1 cană de creveți roz (120 g), 1 merluciu mic (2 kg), 2 căni creveți uriași (240 g), 3 căței de usturoi (5 g), 1/2 praz (60 g), 3 cartofi (600 g), 1 cană de scoici (120 g), 1/2 morcov, (70 g), 1 roșie (100 g), 2 căni bază de supă de pește (500 ml), 2 linguri ulei de măsline extravirgin (30 ml), 1 lingură de sare (15 g), 1 lingură de piper alb (15 g), 1/2 ardei roșu (70 g).

Preparare: Se curăță merluciul și se taie în bucăți de dimensiuni medii. Se curăță scoicile și se depozitează alături de merluciu în frigider. Indicat este ca fructele de mare să fie proaspete, nu congelate, pentru a se găti mai ușor. Apoi legumele se decojesc, se taie toate în bucăți mici și se călesc cu puțin ulei de măsline extravirgin și usturoi într-o tigaie. Se adaugă fructele de mare, începând cu creveții și merluciul, iar scoicile ultimele. Se călesc toate ingredientele până când capătă o nuanță de maro auriu. Se pune pe foc o oală cu baza de supă de pește și se adaugă ceea ce ai pregătit anterior. Se adaugă sarea și piperul alb. Se acoperă oala și se lasă fructele de mare să se gătească bine timp de cel puțin 30-40 de minute. La final, se ia vasul de pe foc, se lasă supa la răcit, apoi  se servește. Se poate decora cu frunze proaspăt tocate de coriandru.

Citit 686 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Ianuarie 2023 06:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.