Legume care te ajută să scapi de grăsimea de pe burtă

Legume care te ajută să scapi de grăsimea de pe burtă
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Pe lângă faptul că e inestetică, grăsimea de pe burtă reprezintă un risc major pentru sănătate, fiind asociată cu afecțiunile cardiovasculare, diabetul de tip 2 și alte boli cronice. Eliminarea ei implică adoptarea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație echilibrată, activitate fizică regulată, somn adecvat și gestionarea eficientă a stresului, scrie HotNews.

Consumul de legume bogate în fibre, vitamine și minerale ajută la controlul greutății corporale. Fibrele pot spori senzația de sațietate și pot reduce aportul caloric zilnic, contribuind la pierderea kilogramelor în plus, potrivit studiilor. Printre cele mai bune alimente pentru slăbit se numără morcovii, broccoli, spanacul, dovleceii, fasolea verde, ardeii grași, sparanghelul, conopida, varza și sfecla roșie. De asemenea, ceaiurile din plante, cum ar fi ceaiul verde, ceaiul de ghimbir și ceaiul de scorțișoară, pot accelera metabolismul și arderea grăsimilor.

Morcovii. Deși sunt dulci, morcovii conțin puține calorii. O porție de 130 de grame de morcovi conține doar 50 de calorii și 3,4 g de fibre. Un studiu din 2021 a asociat consumul frecvent de morcovi cu un indice de masă corporală (IMC) scăzut și cu o rată mai mică de obezitate.

Broccoli este bogat în fibre și proteine și sărac în calorii - combinația ideală pentru slăbit. O porție de 130 grame de broccoli gătit are doar 55 de calorii, 3,7 g de proteine și 5 g de fibre.

Spanacul este extrem de nutritiv și are un conținut ridicat de apă. O porție de 90 de grame de spanac crud conține doar 20 de calorii, 2 g de fibre și 2,5 g de proteine. Consumul zilnic de spanac a fost asociat cu o pierdere în greutate de aproximativ 0,23 kg pe o perioadă de patru ani.

Dovleceii sunt, de asemenea, săraci în calorii și bogați în apă și fibre. Dovleceii gătiți conțin doar 27 de calorii, 2 g de proteine și 1,8 g de fibre la porția de 130 grame.

Fasolea verde este un aliment excelent pentru slăbit, fiind bogată în fibre și proteine. O porție de 130 grame de fasole verde gătită conține 37 de calorii, 2,2 g de proteine și 3,8 g de fibre. Fasolea verde la conservă trebuie clătită înainte de consum pentru a reduce conținutul de sodiu.

Ardeii grași sunt o altă alegere ideală în cadrul unei diete echilibrate, fiind bogați în vitamina C și fibre. O porție de ardei roșii cruzi de 130 grame conține doar 39 de calorii și 3,2 g de fibre. Consumul de alimente bogate în vitamina C a fost asociat cu normalizarea indicelui de masă corporală (IMC).

Sparanghelul este o sursă importantă de fibre cu puține calorii. O porție de 130 grame de sparanghel gătit conține doar 40 de calorii și 3,6 g de fibre. Fibrele contribuie la menținerea senzației de sațietate și sprijină digestia.

Conopida. O porție de 130 de grame de conopidă gătită aduce un aport de doar 29 de calorii, 2 g de proteine și 2,9 g de fibre. Este bogată în vitamina C și steroli/stanoli vegetali care ajută la scăderea colesterolului “rău”.

Varza este un alt aliment sărac în calorii și bogat în fibre. O porție de 130 grame de varză gătită are 35 de calorii, 2 g de proteine și 2,8 g de fibre. Consumul de legume crucifere, cum ar fi varza, poate reduce inclusiv riscul bolilor cardiovasculare.

Sfecla roșie. O porție de 130 grame de sfeclă roșie fiartă conține 75 de calorii, 2,9 g de proteine și 3,4 g de fibre. Este o sursă importantă de nitrați alimentari, care îmbunătățesc circulația și scad tensiunea arterială. Sfecla poate fi consumată crudă sau fiartă.

Citit 2728 ori Ultima modificare Duminică, 28 Iulie 2024 12:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.