Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în special, sunt maestre la aşa ceva. Iată, totuşi, câteva simptome de bază ale bolii la pisici la care trebuie să fim atenţi.
Felul în care se comportă pisica poate spune multe despre sănătatea ei. Dacă aveţi suspiciuni că pisica e bolnavă, iată câteva semne de boală pe care să le reperaţi:
- Nivel mai scăzut de energie. Pisica s-ar putea să doarmă mai mult, să pară mai lentă și mai obosită.
- Schimbare în comportament. Pisica ta nu mai este la fel de jucăușă brusc, se ascunde, când de obicei se bucură să primească îmbrățișări și multă atenție.
- Obiceiuri alimentare. Lipsa poftei de mâncare sau, dimpotrivă, mâncatul excesiv, precum şi schimbarea cantităţii de apă pe care o bea.
- Probleme digestive. Fiţi atenţi la litiera pisoiului tău! Diareea este un simptom comun al bolilor la pisici.
- Diferențe în îngrijire. Spălarea excesivă ar putea fi o încercare de a alina simptomele alergiei, iar un pisoi care se spală prea puțin ar putea simţi durere sau disconfort.
- Probleme de respirație. Dacă pisica șuieră, tușește sau respiră rapid, ar trebui să contactaţi imediat medicul veterinar.
- Schimbări fizice. Fiţi atent(ă) la modificarea semnificativă a greutăţii, un abdomen umflat sau orice umflături neobișnuite.
Odată ce aţi observat că pisica este bolnavă, duceţi-o la un veterinar pentru a clarifica situația. Ulterior, pe lângă tratamentul prescris, iată cum poţi ajuta acasă o pisică bolnavă:
- Odihnă. Asiguraţi-vă că pisoiul primește odihna de care are nevoie!
- Spațiu liniștit și confortabil. Alocaţi-i pisicii un spațiu calm și confortabil.
- Hidratare. Asiguraţi-vă că are acces la apă proaspătă și că bea.
- Nutriție. Un pisoi bolnav ar trebui să mănânce bine pentru a se recupera și a-și recăpăta energia! Veterinarul poate oferi sfaturi despre hrana pe care ar trebui și nu ar trebui să i-o oferiţi pisoiului. Dacă pisica a fost bolnavă, este prudent să fie hrănită cu porții mai mici, dar mai dese.
- Medicamente. Asiguraţi-vă că pisica le ia conform instrucțiunilor, aşa cum am scris în articolul anterior (https://www.viata-libera.ro/sfaturi/250958-cum-sa-ii-administrati-pisicii-o-pastila-scoala-iubitorilor-de-animale).
- Monitorizare. Fiţi atenţi la orice schimbare în starea pisicii și contactaţi medicul veterinar dacă ceva pare anormal.
- Îmbrățișări, dragoste și atenție. Acordaţi atenție nevoilor emoționale ale pisicii (fie că este vorba de mai multe îmbrățișări sau de a-i oferi spațiul necesar!).