Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Ateliere de meșteșuguri tradiționale pentru copii

Miercuri, 14 August 2024 08:30 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul programului eparhial ”Vacanţa din pridvorul Bisericii”, desfăşurat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, au continuat în aceste zile activităţile de vacanţă pentru copii la Centrul de zi din cadrul Asociaţiei Filantropice ”Sfântul Antonie cel Mare” din Galaţi. La aceste activităţi au participat peste 100 de copii şi tineri, atât beneficiari ai Centrului de zi de la această parohie gălăţeană, cât şi mulţi copii din cadrul parohiilor din cercurile misionare n ...

Român acuzat la Londra de tentativă de omor

Marți, 13 August 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un bărbat prezentat de autorităţile britanice ca fiind un anume Ioan Pintaru, în vârstă de 32 de ani, a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor, după ce o fetiţă de 11 ani a fost înjunghiată, luni, în piaţa Leicester din centrul Londrei, relatează Reuters şi dpa. Din fericire, rănile suferite de fetiţă nu îi pun în pericol viaţa. Frecvenţa atacurilor cu armă albă a crescut în ultimii ani la Londra, acestea fiind comise în special de tineri, iar cel de luni a surv ...

Forțele ruse încearcă să înainteze pe frontul Pokrovsk

Marți, 13 August 2024 16:12 | Publicat în Război în Ucraina
Forţele ruse şi-au intensificat atacurile pe frontul Pokrovsk, în estul Ucrainei, în ultimele 24 de ore, a anunţat marţi armata ucraineană, raportând cel mai mare număr de lupte în zonă într-o singură zi dintr-o săptămână, relatează Reuters. Intensificarea luptelor are loc după ce Ucraina a lansat o ofensivă în regiunea Kursk, despre care unii analişti militari susţin că este o tentativă de a redirecţiona forţele ruse de la principala lor ofensivă în estul ţării. F ...

Ofensiva din Kursk, „catastrofa acestui război” pentru Moscova

Marți, 13 August 2024 17:20 | Publicat în Război în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că incursiunea declanşată marţea trecută de forţele ucrainene în regiunea rusă de frontieră Kursk este "catastrofa acestui război" pentru Moscova, amintind de tragedia submarinului "Kursk", produsă exact cu 24 de ani în urmă, potrivit EFE. "Putem vedea ce se întâmplă cu Rusia sub (preşedintele Vladimir) Putin: în urmă cu 24 de ani a avut loc dezastrul «Kursk», începutul simbolic al guvernului său", a declarat Zelenski, în discu ...

Test revoluționar pentru detectarea Alzheimerului

Sâmbătă, 17 August 2024 08:00 | Publicat în MAGAZIN
Un studiu revoluţionar a arătat că un simplu test de sânge poate detecta boala Alzheimer cu un grad de acurateţe mai mare decât cel al medicilor cu experienţă, informează Xinhua.Publicată recent în Journal of the American Medical Association (JAMA), cercetarea a arătat că acest nou test ar putea revoluţiona diagnosticarea maladiei Alzheimer, făcându-l mai uşor de folosit şi mai accesibil pentru pacienţii din clinicile locale şi centrele specializate pentru tratarea tulburări ...

Verdețurile din dietă pot preveni bolile neurodegenerative

Duminică, 18 August 2024 10:21 | Publicat în SFATURI
Un renumit neurolog și cercetător în domeniul demenței, Dean Sherzai, subliniază importanța unui studiu crucial realizat de Institutul Național pentru Îmbătrânire din SUA Acest studiu, demarat în 2018, care a investigat alimentația a peste 900 de adulți în vârstă din Chicago, a relevat că un consum zilnic de una până la două căni de frunze verzi, cum ar fi spanacul sau varza kale, este asociat cu o funcție cerebrală comparabilă cu a unei persoane cu 11 ani mai tânără ...

Care este programul manifestărilor de Ziua Marinei. Ce străzi se închid şi cum se modifică traficul

Marți, 13 August 2024 20:00 | Publicat în Prima Pagina
Primăria municipiului Galați informează că, joi, 15 august 2024, pe Faleza Dunării (zona „Elice”) vor avea loc o serie de manifestări prilejuite de Ziua Marinei Române, după cum urmează: 16:45 - Constituirea dispozitivului militar şi sosirea oficialităților militare şi civile; 16:57 - Întâmpinarea oficialităților; comandantul Gărzii de onoare prezintă raportul către comandantul Flotilei Fluviale şi către prefectul județului Galați/ primarul municipiului Galați; 17: ...

Dobânzile uriașe practicate de IFN-uri, stăvilite prin lege

Marți, 13 August 2024 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Legea privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituţiile financiare nebancare (IFN) şi la limitarea creanţelor pe care le solicită recuperatorii a fost promulgată, luni, de președintele Klaus Iohannis. Printre altele, potrivit actului normativ, dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de ...

Rușii fug cu miile din calea ofensivei declanșate de ucraineni

Luni, 12 August 2024 17:36 | Publicat în Război în Ucraina
Rusia a anunţat, luni, evacuarea locuitorilor dintr-un district din regiunea Belgorod, frontalieră cu Ucraina, pe fondul activităţii militare sporite de cealaltă parte a frontierei, la doar câteva zile după cea mai mare incursiune ucraineană pe teritoriul rus de la declanşarea războiului în 2022, relatează AFP şi Reuters. "Dimineaţa se anunţă alarmantă la noi: există activităţi duşmane la frontiera districtului Krasnaia Iaruga", a anunţat într-o înregistrare pe Telegram ...

Patru zile de sărbătoare la Festivalul de Folclor „Doina Covurluiului”

Marți, 13 August 2024 09:00 | Publicat în Regional
Festivalul Internațional de Folclor "Doina Covurluiului" va reuni, în perioada 23-26 august, la Galați, nu mai puțin de 270 de artiști din ansambluri folclorice din nouă țări, informează Consiliul Județean (CJ) Galați. Festivalul, aflat la a XVII-a ediție, se va desfășura la Grădina Botanică, din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță". Pe scenă vor urca artiști din România, Republica Moldova, Italia, Egipt, Georgia, Ucraina, Cipru, Macedonia de ...
Pagina 125 din 1108