Da, coborâm sub Demisol! Mă cocoţ pe taburet şi aşez portretul madamei Maria lângă portretul meu! Sigur că da! Gata! Nu mai sunt singurul Viu printre atâţia Morţi! Am alături o Vie! Dar oare cât „viu” mai activează/rezistă în fiecare? Şi, dacă mai activează/rezistă, oare până când? Ce „fericiţi” sunt cei Morţi! Şi cât de bine le „vine” astfel de fericire! Mă uit la portretele lor „sfidătoare”... şi parcă simt invidia cum îmi ronţăie „interiorul ...

Vă jur, în sfârşit, să se mire (mereu)/ şi sclavii şi regii: am râs şi am plâns şi-am iubit şi-am urât/ în numele legii! din cauza mea, pe pământ şi în cer/ doar sete-i şi foame-i... altcum nu-i frumos, n-are rost, pot să jur/ în numele mamei! n-am spus (niciodată) că nu-s vinovat/ de milă, că poate-i mai bine să mint şi să tac şi să jur/ în numele tatei! cu pâine şi sare şi apă şi dor/ plătesc frumuseţii şi-(i) spun (totdeauna) că mor (minunat)/ în nume ...

E portretul ei, de Atunci... când ne-am cunoscut/întâlnit să câştigăm un loc de „frunte” în această Galerie a „Somităţilor” pătimaşe, în această „Rezervaţie” cu cele mai rare păsări cântătoare, păsări de pradă, păsări de companie, păsări de curse, păsări domestice, păsări sălbatice, păsări de asalt, păsări de vânătoare, păsări de ouă, păsări de pene, păsări de alintare şi consolare, păsări de lămurit că, ştiţi foarte bine, „dacă ...

Eu am ajuns la capătul dinspre nimic, dar am crezut că voi găsi măcar neant - când se întâmplă să mai suflu, să mai strig numele tău, (m)-aud mirări de (di)amant şi alte pietre nestemate până când voi învăţa ce se petrece-ntr-un deşert al meu, al tău, al lui ş-al ei, păgân ori sfânt, unde-s pierduţi chiar şi cei care nu se pierd! Eu am ajuns la capătul dinspre atât, cât (i)-a fost scris trupului/sufletului meu - nu-i rău, nu-i trist, nu-i imposibil, nu-i urât ş ...

Sigur că da! Ştiu când! Când Maria, care nici nu visa că va să ajungă să menţină conturi cu Răspundere Nelimitată, mă asculta fără să crâcnească, or şoptindu-mi că textele mele îi strecoară în suflet numai „senzaţiile tari” ale Liniştii/Liniştirii, numai chemările magice ale Imprevizibilului! Când mă însoţea tulburătoare, ca o Mireasă a Necunoscutului, să aflăm unde se ascund fluturii când plouă, dar şi să ascultăm ce zgomot face cântecul când moare! ...

eu nu ţi-am adus apă vie/ izvoarele mele sunt moarte şi nici o scânteie înaltă/ să vezi ce lumină mai arde în ochii aceluia care/ a râs şi a plâns pentru tine cu preţul dispreţului dinspre/ blestemele tale senine cu preţul uitării în cele/ mai mici şi mai negre firide în tot ce mai este-amintire/ la geamul ce nu se deschide! eu nu ţi-am adus desfătare/ cuvintele mele sunt sparte îmi umblă gheţarii prin sânge/ să afle titanice moarte să plângă epave umplute/ cu suflet ...

Contabila îşi şterge o lacrimă imaginară, îmi trimite o miliardime de surâs şi-mi toarnă încă un lichior de cireşe amare! Sunt la limita răbdării şi rezistenţei fizice şi sufleteşti! Dacă în următoarele trei virgulă paisprezece secunde nu-mi spune măcar unde mi-a pus portretul, ori, dacă nu mi l-a pus, de ce nu mi l-a pus, cred c-o părăsesc literalmente, o las baltă şi dispar din acest Muzeu ispititor şi serios  mult mai abitir decât celebrul Cimitir Vesel din Săp ...

foaie verde foaie rară/ am ajuns la primăvară am ajuns pe înserate/ şi mă uit şi văd cum cade pe costişă raza lunii/ să se bucure nebunii că de mult nu mai văzură/ o aşa minunătură! foaie verde foaie deasă/ iau nebunii câte-o rază şi o cară în spinare/ pân-se face ziua mare pân-se face noaptea mică/ să nu le mai fie frică nici de hoţi nici de lichele/ să se uite doar la stele! foaie verde foaie caldă/ de sulfină şi lavandă staţi oleacă în grădină/ ştiu şi ...

Parafrazându-l pe poetul George Bacovia, eu stau şi mă duc şi mă întorc şi mă întreb: până la urma urmei, oare ce mai vrea de la mine Maria acestei Societăţi cu Răspundere Nelimitată, Maria acestei contabilităţi ciudate, această Marie din Prezentul Timpului (meu şi al ei) Trecut, această Marie din Trecutul Timpului (meu şi al ei) Prezent? Iată, s-a scurs atâta nisip în clepsidra-i de pe birou, atâta vreme s-a scurs (nevăzută) pe lângă noi, atâţia vizitatori au int ...

ori poate-ntr-o clipă de silă/ m-a dat demiurgul drept hrană pământului lacom... ori poate/ vro steauă pletoasă, golană a vrut să mă lepede-n grabă/ din sânu-i cu ţâţe inapte, să scap de-o poreclă naivă/ în cest univers: papă-lapte! ori poate-ntr-o clipă de lene/ am fost azvârlit la-ntâmplare, să aibă şi asta, sărmana,/ rostire şi rost şi candoare, să nu se audă că râde/ în vreri şi în braţe celeste, să nu se audă că plânge/ în ghearele lumii aceste! ori ...