Dumitru Constantin nu e un om religios, ci un bărbat care şi-a iubit şi îşi iubeşte mama, trecută demult la cele veşnice. Întâmplarea pe care a trăit-o l-a marcat profund:
„Eram foarte, foarte obosit. Conduceam pe drumul spre Târgu Bujor şi simţeam cum mi se închid ochii de somn. La un moment dat, nu ştiu ce s-a întâmplat, am pierdut contactul cu realitatea. Cred că am aţipit câteva secunde”.
„Când m-am trezit, motorul maşinii se oprise pur şi simplu. Stăteam în mijlocul străzii şi prin parbriz mi s-a părut că o văd pe mama cu mâinile întinse în faţă ca şi când ar fi încercat să oprească maşina. Am clipit tulburat şi viziunea a dispărut”.
„Din autoturismul care oprise în spatele meu a coborât şoferul şi a venit la mine speriat: Omule, eşti beat, ţi-e rău, ce ai?! Valsai cu maşina pe şosea de parcă ţi-ai fi căutat un copac mai zdravăn în care să te înfigi. Claxonam disperat, îmi venea să anunţ deja salvarea, nu ştiam ce să fac să nu se întâmple o tragedie. Nu-mi vine să cred că nu ai făcut accident”, mi-a spus.
„S-a convins că nu sunt beat, ci doar foarte obosit. Am tras maşina pe dreapta, m-am odihnit câteva ore şi am plecat mai departe. Nu ştiu dacă a fost vis, dacă a fost o viziune sau dacă pur şi simplu a fost o minune: mama din Cer a oprit o tragedie”, ne-a spus Dumitru Constantin.
