Îi e destul de greu să vorbească despre momentul în care a simtit că i s-au tăiat aripile. Respectându-i rugămintea de a-i păstra în taină numele, vă povestim experienţa de care a avut parte în urmă cu doi ani şi jumătate, când a suferit un accident vascular cerebral.
Trecuse printr-o perioadă destul de zbuciumată, era Lăsata Secului şi cu o săptămână înainte s-a simţit slăbită, confuză, dar a pus totul pe seama oboselii. Conform tradiţiei instaurate în timpul studenţiei fiicei ei, a făcut cumpărături pentru a-i trimite un pachet special cu multe, multe bunătăţi.
Lunea, mergea la serviciu mai târziu şi de aceea nu pusese ceasul să sune. Şi, totuşi, la 5,30 a trezit-o ceasul. Nu ştie nici acum de ce îl pusese să sune la ora aceea. A încercat să coboare din pat, dar a căzut şi a realizat că era ceva grav. Paralizase pe toată partea stângă, era singură acasă şi neajutorată.
„Putea fi şi mai rău”
A reuşit să sune o colegă care abia a înţeles-o ... şi s-a trezit internată la Institutul de Neurologie din Bucureşti. „Am răspuns greu la terapie... când am reuşit să mişc uşor două degete de la mână a fost ca o nouă naştere...”, ne-a mărturisit.
A reînvăţat să meargă, să-şi folosească mâinile, să audă, să vadă, să ştie cine este, să înţeleagă faptul că are o parte stângă a corpului. I s-a spus că, la profunzimea şi întinderea zonei afectate, se poate considera un caz norocos. Alţii nu au avut norocul ei... dacă se poate numi aşa.
Îngerul ei păzitor... ceasul care a trezit-o, fiica ei, care, medic fiind, a ştiut cum să procedeze, toate au creat o minune pentru care tot ceea ce poate spune e simplu: „Mulţumesc lui Dumnezeu. Putea fi şi mai rău...”.
