Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
1 comentariu

50 de jandarmi vor asigura, zilnic, măsuri de ordine și siguranță publică, atât pe timp de zi, cât şi de noapte, în zonele şi pe arterele intens circulate din oraşe, în zonele aglomerate, precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă pentru prevenirea faptelor de natură antisocială, care ar putea afecta siguranța cetățenilor.

"Jandarmeria va asigura măsurile de ordine publică la toate evenimentele ce vor avea loc în spaţiul public, iar prin măsurile pe care le-am pregătit,vom avea grijă ca fiecare cetăţean să petreacă sărbătorile de iarnă în condiţii de siguranţă. În această perioadă vom intensifica măsurile de patrulare în zona gărilor, autogărilor, centrelor comerciale, a târgurilor de sărbători, în pieţe publice. De asemenea, vom acorda o atenţie deosebită respectării prevederilor legale referitoare la comercializarea dispozitivelor pirotehnice", se precizează într-un comunicat al Jandarmeriei Galaţi.

Militarii le recomandă cetăţenilor să manifeste înţelegere şi să respecte măsurile luate de forţele de ordine, să-şi supravegheze copiii în locurile publice, mai cu seamă cele foarte aglomerate, şi să fie cu ochii în patru pe bunurile personale.

Citit 827 ori Ultima modificare Sâmbătă, 22 Decembrie 2018 02:19

1 comentariu

  • postat de atamanu Luni, 24 Decembrie 2018 09:30 79.116.97.*** Link la comentariu
    2
    4

    ..." 50 de jandarmi vor asigura, zilnic, măsuri de ordine și siguranță publică... Daaaaaar...10 "danjarmi" vor merge cu "capra" la sediul PSD ( dupa exempul celor de la centru), 10 vor colinda cu "ursul" primaria, 10 vor canta traditionale concerte de craciun consiliului local, 10 vor face ultimile cumparaturi ( omise din greseala ) vip-urilor "pesdiste" iar ultimii 10 vor escorta cu sirene si girofare masinile alesilor locali ai caror soferi ii vor duce pe micutii "viitor alesi ai neamului" catre bunicutele lor "rosii" de pe la tara....astfel incat "măsurile de ordine publică la toate evenimentele ce vor avea loc în spaţiul public" vor fi "luate" de catre un grup organizat de fosti detinuti ( eliberati prin contestarea completului de judecata ) ai odiosului "stat paralel", insi de o adevarata valoare morala si spirituala cu care mandrul ros partid se mandreste... Nu ramane decat sa va mai doresc ca MOS GERILA sa va implineasca toate "visele"...cum ar zice brava noastra ministreasa Dan (capitan de plai-cu boi ) ..."

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.